Tăriceanu: Miza alegerilor – stat de drept sau mafiot; forțele democratice luptă cu cele oculte patronate de Iohannis

 

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține că electoratul trebuie să cunoască și să înțeleagă opțiunile pentru alegerile parlamentare din acest an, el apreciind, într-o declarație politică remisă joi AGERPRES, că miza scrutinului se rezumă la „stat de drept sau stat mafiot”, o tabără fiind a forțelor democratice, iar cealaltă a forțelor oculte patronate de președintele Iohannis.

„Mai sunt doar câteva luni până la scrutinul crucial care va decide direcția pe care o să meargă România în următorii ani. De aceea, pe lângă programul politic și de guvernare la care lucrăm în aceste zile și cu care ALDE se va prezenta în campania electorală, cred că este oportun ca electoratul să cunoască și să înțeleagă care sunt opțiunile, care e miza cea mare a alegerilor parlamentare: stat de drept sau stat mafiot”, se arată în declarația politică a copreședintelui ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu susține că lupta politică se va duce între forțele democratice „care militează pentru revenirea la statul de drept” și cele „oculte”, care doresc să rămână la putere pentru a-și ascunde „fărădelegile săvârșite în ultimii 12 ani”.

„Pentru această miză, lupta se va duce, pe de o parte, între forțele democratice care militează pentru revenirea la statul de drept, la respectarea drepturilor omului, la o democrație reală și nu mimată, golită de conținut, iar de cealaltă parte, de forțe nedemocratice, forțe oculte patronate de președintele Iohannis, care vor să se eternizeze la putere ca să-și păstreze pârghiile de control cu care să mușamalizeze definitiv toate fărădelegile săvârșite în ultimii 12 ani și rămase nepedepsite de justiție. Forțele nedemocratice controlează binomul SRI-DNA, ceea ce pare să le confere un avantaj, dar rezultatul alegerilor locale demonstrează că electoratul a înțeles că în spatele luptei legitime împotriva corupției financiare s-a construit cel mai periculos tip de corupție: corupția dată de deținerea puterii absolute și întreținută cu complicitatea unor persoane din conducerea unor instituții de forță ale statului’, se menționează în declarația politică a copreședintelui ALDE.

El susține că ALDE se află de partea forțelor democratice, cu perspectiva reală de a forma o viitoare majoritate parlamentară și o coaliție guvernamentală împreună cu PSD.

„De partea cealaltă se află PNL, un partid-remorcă al președintelui Iohannis, un partid care și-a pierdut identitatea liberală și al cărui drum este dictat din laboratoarele oculte care operează împotriva Constituției și a legilor, sub patronajul Cotrocenilor”, afirmă Popescu-Tăriceanu.

Acesta a precizat că numele său sau cel al ALDE nu va fi asociat în vreo construcție politică cu Traian Băsescu.

„Noi, liberalii, nu putem uita că părintele care a crescut statul mafiot timp de două mandate este Traian Băsescu. Acum, același personaj se prezintă în mod ipocrit ca un apărător al Justiției și al statului de drept, în contradicție flagrantă cu autodenunțul său public făcut nu demult la un post de televiziune. Același personaj încearcă să treacă PMP de pragul electoral, nu pentru a contribui la binele comunității. A avut destul timp ca președinte și rezultatele s-au văzut. Reamintesc naivilor care l-au urmat în PMP că Băsescu și-a ‘ucis’ toți colaboratorii după ce s-a folosit de ei în propriul interes. În realitate, Băsescu vrea să-și creeze un instrument politic cu care să-și negocieze conform cutumelor statului mafiot propria libertate și a apropiaților săi și cu care, alături de dosarele SRI cu care a plecat de la Cotroceni, să șantajeze și să amenințe, așa cum se vede din ce în ce mai des în spațiul public”, susține Călin Popescu-Tăriceanu.

El mai arată că alianța dintre PNL și PMP „este aproape naturală”. „Separarea dintre Băsescu și Blaga, dintre Băsescu și PDL-iștii care controlează azi PNL s-a produs datorită Elenei Udrea și nicidecum din motive doctrinare”, mai spune copreședintele ALDE.