UCL: Steaua București – Sparta Praga 2-0 (1-0)

Steaua București s-a calificat în play-off-ul UEFA Champions League, după ce miercuri seara, pe Arena Națională, în prezența a circa 37.000 de spectatori, a trecut de Sparta Praga cu scorul de 2-0 (1-0). Cum în tur, în Cehia, meciul s-a încheiat egal, scor 1-1, vicecampiona României a acces în faza superioară a competiției, unde ar putea întâlni, printre altele, pentru calificarea în grupele Champions League, pe Manchester City, Șahatior Donețk sau Ajax Amsterdam. Steliștii au început meciul de pe Arena Națională în ofensivă și Stanciu încearcă poarta din orice poziție, așa cum a fost și în minutul 11, când șutul său a fost reținut de Bicik. La rândul lor, obligați să înscrie în deplasare, oaspeții au dat primele emoții un minut mai târziu, dar Niță a fost la post și a prins balonul șutat de Lafata. Revenit în echipă după absența de la Praga, Hamroun face risipă de energie pe teren, apărând la finalizare, dar și cu pasă decisivă pentru colegii săi. În cele din urmă scorul este deschis în minutul 30 de Stanciu, care a prins un șut din voleu de la 25 de metri ce a catapultat mingea sub transversală, opoziția lui Bicik fiind tardivă. Efuziunea din tribune a dat aripi roș-albaștrilor, care în minutul 37 a fost aproape de 2-0 la lovitura liberă executată de dincolo de jumătatea terenului de Tamaș: fundașul l-a văzut pe Bicik puțin ieșit și mingea trimisă de el a lovit în plin transversala. În minutul 41 Hamroun a apărut perfect la punctul de la 11 metri la o lovitură executată de pe dreapta de Stanciu, dar nemarcat trimite mult peste transversală. Cehii au fost aproape de egalare înainte de pauză, dar Golubovic a apărut providențial și a respins de pe linia porții balonul trimis de Costa cu o lovitură de cap. Emoțiile de pe finalul reprizei s-au risipit după pauză: Hamroun a ratat o bună ocazie la reluare șutând puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Bicik, iar în minutul 50 Brabec își lasă coechipierii în inferioritate după ce a primit al doilea cartonaș galben. Oaspeții primesc și al doilea gol în minutul 62, Stanciu reluând din prima de la 20 de metri și surprinzându-l din nou pe Bicik, însă faza care i-a adus balonul în gheată decarului Stelei nu trebuie trecută cu vederea: o recuperare a lui Tamaș, o pasă de efect a lui Achim printre picioarele unui adversar și un assist inteligent al aceluiași Tamaș au construit o fază de fotbal autentic. Partida a curs până la final cu steliștii la cârma jocului și cu Hamroun în căutarea golului. Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovic – Achim (min. 64 Muniru), Pintilii – Adi Popa, Stanciu (min. 81 Aganovic), Hamroun – Golubovic (min. 89 Tudorie); Sparta Praga: Bicik – Brabec, Yacha, Kadlec – Zuhastel, Costa, Frydek, Dockal, Konate – Lafata (min. 83 Marecek), Sural (min. 65 Julis).