Clotilde Armand, fosta candidată a USB la funcția de primar al sectorului 1, a declarat vineri, la o conferință de presă susținută la Bistrița, că nu își dorește o funcție de parlamentar, dar că, cel mai probabil, va fi „obligată” să intre în cursa electorală pentru a aduna voturi pentru noua formațiune creată, Uniunea Salvați România.
„Eu, de exemplu, nu sunt interesată de o funcție în Parlament. Probabil voi fi obligată să particip, pentru că sunt cineva care trage, dar eu, personal, aș prefera să mă ocup de meseria mea și de copiii mei. În plus, câștig de trei ori mai mult, așa că vă spun sincer atunci, dacă fac asta, când sunt mii de oameni care mă cunosc, în niciun caz nu aș vrea să fie o pată pe reputația mea, mai ales că reputația mea pe partea profesională ar suferi foarte, foarte mult. Adică dacă aș face ceva ce nu ar fi dezinteresat, cum spun eu, ceva care ar fi în interesul meu propriu, ar fi o pată pentru viața mea și pentru Franța și pentru familia mea”, a explicat Armand.
Clotilde Armand a ajuns la Bistrița venind din județul Suceava, în încercarea de a sta de vorbă cu cei interesați să facă parte din noul partid politic. Potrivit acesteia, se caută în special oameni care au activat în cadrul unor ONG-uri și care au o reputație bună în comunitate.
„Nu ne grăbim așa tare, preferăm să știm exact cine sunt oamenii”, a precizat Armand.
Întrebată despre potențialul USR de a intra în viitorul Parlament, Clotilde Armand a dat ca exemplu unele filiale unde este încrezătoare că vor fi obținute voturi suficiente.
„Sunt niște orașe unde știm clar deja că va fi în regulă. Un exemplu este Cluj (…), altul este Iași, unde avem deja 500 de oameni și această alianță pentru Iași e bine și nu vor fi probleme; la Bacău este un grup foarte bun de oameni, la Ploiești la fel”, a spus Clotilde Armand.