JO – Tenis de masă: Daniela Dodean Monteiro, calificată fără probleme în turul secund al probei de simplu

Jucătoarea română de tenis de masă Daniela Dodean Monteiro s-a calificat în turul al doilea al probei feminine de simplu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, sâmbătă, după o victorie facilă în fața indienei Mouma Das, cu 4-0 (11-2, 11-7, 11-7, 11-3), în 21 de minute de joc. Dodean va juca în turul al doilea cu Li Qian, reprezentanta Poloniei, sâmbătă, la ora ora locală 21,15 (duminică, 03,15, în România). Elizabeta Samara, campioana europeană en titre, va intra direct în turul al doilea, împotriva învingătoarei dintre Galia Dvorak (Spania) și Lin Gui (Brazilia), meciul fiind programat sâmbătă, la ora locală 20,30 (duminică, 02,30, în România). La simplu masculin, Adrian Crișan îl va înfrunta pe indianul Sharath Kamal Achanta, în primul tur, de la ora 19,00 (duminică, 01,00, la București), în timp ce Ovidiu Ionescu va juca în prima rundă contra iranianului Nima Alamian, de la 19,45 (duminică, 01,45, ora României).