Au început pregătirile pentru implementarea proiectului de modernizare a drumului interjudețean Iași – Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a participat luni, 8 august, la întâlnirea de lucru care a avut loc între reprezentanţii consiliilor județene Iași și Suceava și cei ai proiectantului, în vederea accelerării procesului de finalizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru modernizarea drumului interjudeţean Iaşi-Suceava. Potrivit Biroului de presă al CJ Iași, proiectantul a prezentat stadiul elaborării documentaţiei şi următorii paşi care trebuie urmați până la finalizarea proiectului. Conform contractului, acesta a transmis până la data de 1 august studiile topografice şi geotehnice, urmând ca până la data de 16 august să finalizeze expertizele tehnice pentru drum şi poduri. Termenul de finalizare a documentaţiei tehnico-economice este 17 septembrie 2016. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a atras atenţia asupra importanţei respectării termenelor asumate prin contract de proiectant şi şi-a manifestat întreaga disponibilitate de colaborare pentru a avea proiectul gata pentru a fi depus, până în luna noiembrie, a acestui an. “Este foarte important ca proiectarea să fie finalizată la timp şi să ţină cont de realităţile din teren, nu doar de măsurătorile cadastrale” a declarat Maricel Popa. Următoarea întalnire a fost stabilită pentru data de 18 august, tot la Iaşi, când se va discuta situaţia obţinerii avizelor necesare lucrării. Totodată, Maricel Popa va lua legătura cu primarii din comunele care nu au transmis până acum proiectantului situaţiilecu privire la lucrările începute sau avute în vedere în zona traversata de traseul drumului judeţean. “Vrem să permanentizăm aceste întâlniri pentru că este singura formulă în care putem să eficientizăm comunicarea între cei trei parteneri: Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Judeţean Suceava şi proiectant” a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Proiectul iniţiat de judeţele Iaşi şi Suceava pentru modernizarea cu fonduri europene a drum interjudeţean Iași – Suceava, pe o lungime de 172 de kilometri, a fost avizat de Consiliul de Dezvoltare Regională Nord-Est şi este cel mai mare proiect de acest gen, care urmează să fie implentat de cele două administrații locale.  Proiectul va fi finantat prin POR 2014-2020, axa 6 – infrastructură şi are o valoare totală de 79.8 milioane euro. (E.M.)