AVEM VALOARE, DAR CE FOLOS?

A început Olimpiada de la Rio de Janeiro, Brasil – 2016. Spectacolele unor astfel de deschideri, cel puțin la ultimele ediții, au fost copleșitoare. Nici de această dată nu am fost înșelați în așteptările noastre, cei care încercăm să privim întrecerea sportivă dincolo de pragmatismul victorie, păstrându-ne în înțelepciunea dictonului lui  Pierre de Coubertin, referitor la spiritului olimpic: ”Ai câștigat, continuă! Ai pierdut, continuă”!

O astfel de formulă poate fi formula magică pentru societatea în care trăim, societate mondială fracturată de tot felul de conflicte, mare parte dintre ele lăsate la voia întâmplării sau fiind practic zidite în orgoliile și vanităţile conducătorilor. În astfel de cazuri trăim în lumi paralele, lumea conducătorilor și lumea celor conduși. Se pare că încă nu am dobândit înțelepciunea necesară detașării de gesturile emoționale, subiective și păguboase, atât pentru noi cât și pentru cei din jurul nostru, menținându-ne în plasa unei retorici păguboase, la urma urmei. Ne interesează mult prea mult podiumul, întrecerea, victoria, pentru ca să mai ținem cont de metodele pe care le folosim în a ne atinge scopul, acela de a câștiga cu orice preț, de a fi noi tot timpul învingători, indiferent de valoarea adversarului, de ceea ce încearcă el să comunice, poate la un nivel superior celui impus de noi, prin altfel de metode decât acelea ale unei competiții cinstite.

La Rio, în cadrul celei de-a XXXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, lumea a fost dintr-un început divizată, cel puțin în trei: lumea sportivilor autentici, lumea sportivilor dopați și lumea sportivilor fricoși. Prima lume se află prezentă în concursul pentru câștigarea medaliilor puse în joc. Lumea dopaților a rămas acasă, indiferent dacă provenea din Rusia, SUA, România, Germania, Franța sau din oricare altă țară cu tradiții sportive și participări neîntrerupte la această supremă competiție a valorii. Lumea fricoșilor (o lume acum descoperită datorită uni țânțar, care provoacă la om o boală infecțioasă virală, numită febra Zika) a fost ”descoperită” de anunțul din 28 ianuarie 2016 al Organizaţiei Mondiale a Sănătății (OMS) prin care eram avertizați că trei, patru milioane de persoane ar putea fi infectate în acest an cu virusul Zika în America. Acest anunț a lăsat Jocurile de la Rio din acest an fără o parte important din rândul sportivilor de top ai momentului, sportivi care și-au demonstrat și o latură ascunsă a caracterului lor, un surplus de falsitate care, în astfel de condiții extreme, a ieșit la iveală. Ei fac parte din acea categorie de oameni slabi, care, puși față în față cu o urgență majoră, riscă să te lase baltă, să te părăsească, să se ascundă ei pentru a-și păstra intactă viața plină de performanțe pe tabela de joc, fără a mai căuta nod în papură în viața de zi cu zi, pe tabela pe care sunt înregistrate comportamentele sociale, cele de adaptare și de conlucrare la ceea ce se numește viață în regim normal trăită și asimilată.  Simona Halep, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute sportive românce la această oră în lume, a demonstrat inconstanță și în atitudine nu numai în joc. Tenismana română a decis să nu participe la J.O. de la Rio 2016, încercând să ne convingă cu o argumentație de bucătăreasă la un azil de bătrâni: „Regret să vă anunţ că am decis că nu voi participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Motivul deciziei mele este îngrijorarea vis-a-vis de pericolul pe care îl poate implica virusul Zika. După numeroase discuţii cu medici şi familia, am ajuns la concluzia că riscurile sunt mult prea mari pentru cariera mea sportivă şi pentru sănătatea mea, mai ales ca femeie. Familia este mult prea importantă pentru mine, nu pot risca să nu îmi pot clădi una proprie, după încheierea carierei în tenis. Ştiu că Jocurile Olimpice reprezintă un eveniment foarte important şi regret cu adevărat circumstanţele”. Ca să vezi. Are România nevoie de ea și ea se face că nu mai înțelege limba română! Cred că această a treia lume este cea mai importantă, dacă privim prin filosofia spuselor de la care am început acest editorial, cele ale lui Pierre de Coubertin. Pretinșii sportivi, ajunși la nivel de simboluri de urmat, au uitat să înțeleagă faptul că, în primul rând, ei trebuie să participe! Valoarea lor de azi confirmată nu-i mai lasă să se considere proprii lor stăpâni. Ei aparțin milioanelor de oameni care îi aplaudă, care lasă orice alt treabă zilnică pentru a participa cu sufletul și cu emoțiile la luptele pe care ei le au de susținut în arena sportivă, în arena olimpică. Sunt oameni dezamăgiți pentru că ei, simplii spectatori, au ajuns la Rio, în Brasil, dar nu și-au întâlnit favoriții. Tot la capitolul neîntâlniri poate fi trecut și dezastrul din diplomația română care, iată, nici măcar la ABC-ul reprezentativității, la deschiderea JO de la Rio 2016, nu a beneficiat și din partea României de un oficial, fie că era președintele României, Klaus Iohannis, fie că se numea Dacian Cioloș, primul ministru al României. Celelalte țări care se respectă și ai căror conducători își prețuiesc valorile, au fost prezenți și și-au aplaudat delegația de sportivi, care a defilat, în spatele drapelului național, pe imensul  stadion Maracanã, în văzul întregii Planete. Noi, românii, în marea noastră parte, avem valoare, dar nu știm să o valorificăm. Avem valoare, dar ce folos? A pierdut doamna Carmen un bun prilej de a-și undui tot ceea ce mai are de unduit, de această dată în văzul celor pe care nici Parisul nu i-a văzut.

ADI CRISTI