Remediu natural care ține cancerul la distanță

Remediile naturiste ajută de cele mai multe ori în lupta împotriva unor boli necruţătoare. Celulele canceroase, de exemplu, pot fi distruse folosind o combinaţie inedită, dar eficientă.
Pentru a-ţi întări sistemul imunitar, astfel încât să te protejezi sau să lupţi activ împotriva cancerului, ai nevoie de trei ingrediente pe care să le consumi zilnic.
Obţii un aliat puternic împotriva cancerului folosind 350 de grame de aloe vera, 6 linguri de vodcă sau altă băutură cu o concentraţie de alcool de 40% şi 50 de grame de miere organică.
Spală frunzele de aloe vera şi îndepărtează stratul de la suprafaţă. Introdu toate ingredientele într-un blender şi mixează până capătă o consistenţă omogenă. Păstrează amestecul într-un borcan ermetic.
Consumă acest amestec de trei ori pe zi, câte o lingură înainte de fiecare masă. Compoziţia are o aromă puternică, însă te vei acomoda cu ea odată ce constaţi că beneficiile ei sunt extraordinare.

Sursa – feminis.ro