”Bacalaureat” de Cristian Mungiu va fi proiectat la Festivalul de Film de la New York 2016

 

Cel mai recent lungmetraj al regizorului român Cristian Mungiu, ”Bacalaureat” („Graduation”), se află pe afișul Festivalului de Film de la New York, ajuns anul acesta la cea de-a 54-a ediție ce va avea loc între 30 septembrie și 16 octombrie, potrivit organizatorilor citați de EFE.

 

Selecția celor 25 de filme, care vor putea fi vizionate anul acesta la Festival, cuprinde ultimele filme ale unor reputați regizori ca Pedro Almodóvar („Julieta”), frații Jean-Pierre și Luc Dardenne („The Unknown Girl”), Ken Loach („I, Daniel Blake”), Cristian Mungiu („Graduation”), Jim Jarmusch („Paterson”), Olivier Assayas („Personal Shopper”), Paul Verhoeven („Elle”) și Mike Mills („20th Century Women”).

Va fi proiectat de asemenea ultimul film al lui Pablo Larraín, „Neruda”, o coproducție între Chile, Argentina, Franța și Spania care prezintă portretul poetului chilian în exil, în interpretarea lui Gael García Bernal.

Festivalul se evidențiază și printr-o prezență feminină remarcabilă pe marele ecran grație interpretărilor unor mari actrițe precum Isabelle Huppert în ‘Elle’, în regia lui Paul Verhoeven, sau Kristen Stewart, Michelle Williams și Laura Dern care joacă în „Certain Women” sub îndrumarea regizorului american Kelly Reichardt.

Producția care va sparge gheața și va inaugura festivalul va fi documentarul regizat de Ava DuVernay „The 13th”, care face referire la amendamentul inclus în Constituția SUA care a abolit sclavia.