Luni, 15 august, cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, farmacia DONA, din strada Vasile Lupu nr. 82 A va funcţiona cu program non-stop. Astfel, ieşenii vor avea acces 24 de ore din 24 la un portofoliu diversificat de medicamente şi produse destinate sănătăţii, precum şi la consiliere de specialitate oferită de echipa de farmacişti DONA. ”Profesia de farmacist presupune, în primul rând, o mare responsabilitate faţă de pacient şi de comunitate. De aceea, pe 15 august, zi de sărbătoare legală declarată ca fiind liberă, asigurăm acces nelimitat la medicamente şi asistenţă farmaceutică de calitate în cât mai multe oraşe din ţară. Suntem pregătiţi să le oferim tot sprijinul nostru în cazul în care se vor confrunta cu dificultăţi de sănătate neprevăzute. Fiecare pacient care ne trece pragul este important şi va fi tratat cu profesionalism, răbdare şi atenţie, şi va beneficia de soluţii personalizate, în funcţie de nevoile identificate”, au declarat reprezentanţii Farmaciilor DONA. ”Farmacia DONA” este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în aproape 25 de ani de activitate. Sub marca ”Farmacia DONA” funcţionează circa 300 de farmacii deţinute de șapte companii, iar aproximativ 2.500 de farmacişti, profesionişti în domeniul sănătăţii și antreprenori români, sunt devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel de calitate. Peste 2,3 milioane de români trec lunar pragul Farmaciilor DONA, răspândite în toate județele țării. (E.M.)
Related Articles
Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități ies în stradă pentru a contesta proiectul legii bugetului
7 februarie 2019 17:46
Iaşul a urcat, din nou, pe locul doi pe ţară la numărul cazurilor noi de COVID-19
1 octombrie 2020 15:17
Check Also
Close
-
Primăria a câştigat în instanţă procesul cu Ministerul Dezvoltării Regionale19 februarie 2019 14:42