Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor

 

Guvernul a alocat, în şedinţa de miercuri, la rectificarea bugetară, 200 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor parlamentare din toamnă, beneficiari fiind MAI, MAE şi Ministerul Comunicaţiilor, acesta din urmă având responsabilităţi pe partea de vot prin corespondenţă.

”Am asigurat prin această rectificare alocările bugetare necesare pentru organizarea alegerilor. Am alocat peste 200 de milioane de lei, beneficiar fiind, în primul rând, Ministerul de Interne, dar şi Ministerul de Externe şi Ministerul Comunicaţiilor, care va avea responsabilităţi pe partea de vot prin corespondenţă”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

El a precizat că a vizat organizarea alegerilor din ţară, dar şi organizarea cu resurse suficiente a alegerilor pentru românii din străinătate.

”Pentru românii din străinătate, dincolo de alocări bugetare pentru organizarea alegerilor în condiţii bune, am asigurat şi finanţări suplimentare pentru îmbunătăţirea condiţiilor serviciilor consulare. E nevoie de lucrări la anumite consulate unde avem foarte multe solicitări de servicii. Vom începe cu câteva, în zone cu o puternică prezenţă românească, şi vom începe în perioada imediat următoare cu consulatele de la Paris şi de la Londra, unde există un trafic foarte important şi unde condiţiile de acolo, de infrastructură, de locaţie, trebuie îmbunătăţite”, a adăugat premierul.