24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ne-am dus și noi, românii, latini get-beget, să dansăm samba pe plaja de la Copacabana. Am luat drumul olimpiadei de la Rio2016, gândind că mai este posibilă fenta cea mai dragă nouă, mioriticilor, aceea cu aplecați pe dreapta, dar șarjând nemilos pe stânga! Ceea ce se întâmplă cu sportul românesc nu este nici pe departe un lucru bun, cum nici măcar rău nu mai poate fi. Dacă ar fi fost rău, atunci am mai fi avut o șansă să ne îmbunătățim performanțele, să strângem din dinți și să mergem mai departe, după același slogan al lui Pierre de Coubertain: ”Ai învins, continuă, ai pierdut, continuă”! Ei bine, cu tristețe în suflet și în spirit trebuie să constatăm că noi nu prea mai avem acel ceva care să fie supus competiției.
O sută de sportivi plecați la Rio, să ducă faima sportului românesc, s-au transformat într-o sută de deziluzii, într-o sută de dezamăgiri, pe bandă rulantă, toți, pe rând, intrând în competiție, lovind în așteptările noastre firești, cum se mai lovește sacul de box, cu sete și multe speranțe că va fi bine. Bine nu ne-a mai fost de această dată. Am trăit, poate, cea mai neagră umilință posibilă, în acompaniamentul tobelor braziliene, ale mișcărilor lascive de coapse unduitoare și greu de rezistat bucuriei de a dansa, bucuriei de a trece mai departe, acolo unde mai poate exista cel puțin speranța unor reveniri spectaculoase.
Am fost făcuți K.O. la mai toate probele la care am participat. Acolo unde nu am participat, din diferite motive, de necalificare sau de virus Zika, am ieșit mai câștigați, ne mai având de suportat umilința rușinii, cum a fost la judo, gimnastică, spadă, handbal, tenis de câmp și la mai toate disciplinele la care a avut și România, dacă nu pretenții la medalie, oricum dreptul de a fi luată în seamă, să conteze la facerea cărților sportului olimpic. Nu a fost să fie așa.
Delegația oficială a României, Alin Petrache, Elisabeta Lipa, recunosc că le este atât de rușine de lipsa de performanțe a delegației de sportivi ai României, prezentă la Rio2016, încât le vine să plece imediat acasă! Acest coșmar se întâmplă de când sportul românesc a continuat să trăiască doar din amintiri, doar din numele făcut în regimul comunist, trebuie să recunoaștem, atunci când investiția în sport era o prioritate. Iată ce ne mărturisesc conducătorii de azi ai sportului românesc, ajuns pe catafalc: ”Am trăit din ”slănina” acumulată în decursul anilor din comunism, când s-a investit în sport. În continuare, Nadia este cel mai valoros și apreciat român. Se plimbă înconjurată de sute de fani. Marius Vizer este apreciat ca fiind cel mai bun conducător de Federație din lume. Lipa este și ea respectată. Trăim din amintiri. Prezentul nu ne oferă mare lucru. Românii sunt putini prezenţi în sală. La meciul de handbal cu Angola, eram vreo 20 de români în sală. În Brazilia este veselie mare, super securitate. Se vede un lucru: diferenţa între forţa și interesul țărilor. Sunt țări care au investit mult în acest eveniment. Se vede interesul statului. La noi, s-au căutat vinovaţi: jucătorul, antrenorul sau preşedintele de federaţie. Vreau să se rețină: într-un stat totalitar, statul susține sportul fără echivoc, pentru că generează respect internațional. Într-o țară democratică, statul oferă condiţii pentru companiile private care să poată fi încurajate să susţină sportul respectiv”.
Sportul reflectă nu numai o stare de spirit a țării pe care o reprezintă, el este și resortul care mișcă lucrurile din loc, aduce una dintre cele mai mari și mai rapide notorietăți, atâta timp cât competiția valorii, pe terenul de sport, este singura în măsură să construiască câștigători veritabili, supuși admirației și respectului tuturor.
Sportul poate da măsura valorii unei națiuni, oricât de mică ar fi aceasta sau oricât de mare. Numele sportivului care își asumă victoria este inevitabil însoțit de numele țării pe care o reprezintă, astfel încât, la festivitatea de premiere, moment în care este arborat drapelul țării câștigătoare, sportivul nu are cum să nu aibă ochii în lacrimi, acestea fiind de fapt semnele de mulțumire și de apreciere ale poporului față de eforturile sale de a reprezenta cu cinste țara și națiunea ei!
Astăzi, România a demonstrat că nu prea mai există pe harta acestui gen de competiții, așa cum nu mai prea există la nivelul celorlalte competiții pe educație, sănătate, cultură, domenii la fel de importante în a trezi numele României în conștiința celorlalte națiuni, prin fundamentarea unui respect decisiv, în momentul în care se caută o opțiune directă de care să depindă, și la nivel politic, relațiile noastre cu lumea.
Nadia Comăneci a rămas și astăzi regina gimnasticii, Ilie Năstase, regele tenisului de câmp, în timp ce Gică Hagi, împăratul turcilor, fără ca Recep Erdogan să se supere, să-l bănuiască de o eventuală lovitură de imagine.
Am ajuns să fim în sport inexistenți, chiar dacă trecutul nu ne avantajează, într-o astfel de postură. Este timpul ca statul să se trezească sau să-și dea demisia, lăsându-ne să trăim în durerea noastră ca o populație plecată în căutarea unui stat de drept realist și protector al valorilor care ne clădesc ca națiune respectabilă.
ADI CRISTI
