În perioada 14 – 21 august, Primăria Municipiului Iaşi va organiza o serie de manifestări dedicate Zilei Diasporei (15 august). Manifestările culturale organizate în perioada menţionată vor fi dedicate ieşenilor din diaspora, în această perioadă urmând a fi distribuite cărţi poştale dedicate Zilei Diasporei.
PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII DIASPOREI, IAȘI, 14 – 21 AUGUST 2016
Duminică, 14 august
Ora 9:30 – „Iaşi Free City Tour” – tur gratuit de oraş pentru ieşenii din diaspora şi pentru cei care iubesc Iaşul şi valorile sale autentice (Punct de plecare: statuia lui Al. I. Cuza, Piaţa Unirii)
-Ora 11:00-17:00 – Intrare liberă la muzeele ieşene (Muzeul Unirii, Muzeul Mitropolitan, Palatul Culturii). Accesul se va face în baza actelor doveditoare ale reşedinţei în străinătate
– Ora 11:30-13:00 – Manifestări la Starea Civilă – zi specială pentru românii din diaspora
– Ora 18:00 – Vernisajul expoziţiei pictorului David Alexandru – la Primăria Municipiului Iaşi
– Ora 18:30 – Concert al cvartetului Colosseum pe Pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt, eveniment dedicat ieşenilor din diaspora
• Cvartetul Colosseum are 4 membri, toţi fiind artişti ai Operei Naţionale Române Iaşi sau Filarmonicii „Moldova” Iaşi (Anca Bâzgu – vioara întâi, Radu Coțoman – vioara a doua, Corina Gavril – violă şi Silviu Fântână – violoncel)
Luni, 15 august
15:00 – Vernisaj de pictură în holul mare al Palatului Culturii, eveniment realizat împreună cu Fundaţia Hecuba şi Centrul Difain CSA Iaşi
– 18:30 – Spectacol pe pietonalul din faţa Primăriei Municipiului Iaşi:
• Asociația Iubire și Încredere va organiza un eveniment la care vor lua parte 3 coruri, participante în cadrul Programului Naţional Cantus Mundi al Corului Naţional de Camera MADRIGAL: corul Musica Viva al Asociaţiei Iubire şi Încredere (dirijor Daniela Doroşincă) şi corul pentru Voi, Şcoala Gimnazială Grajduri (dirijor Mircea Bucescu)
- Asociaţia Eurodemos şi Asociaţia Kasta Morrely – muzică, dans, teatru de modă
Asociaţia sportivă Kasta Morrely Star va prezenta momente artistice de dans sportiv. Totodată, Kasta Morrely Kids va organiza un program de leadership pentru copii şi va prezenta piese originale de teatru de modă, iar Kasta Morrely Music va prezenta numere muzicale interpretate de copii premiaţi la concursuri de muzică locale, regionale şi naţionale. - Ansamblul de dans „Coconiţe” în parteneriat cu Asociaţia Centrul
Cultural Oriental – program de dansuri internaţionale - Fundaţia Hecuba şi Centrul Difain CSA Iaşi – „Visul lui Alonso” – piesă de teatru dedicată diasporei din volumul „Scriitorul de vagoane şi alte povestiri aproape adevărate”, aparţinând scriitorului român Alex Pleşcan, stabilit în Noua Zeelandă
21:30 – Eveniment susţinut de Asociaţia Vector, în parteneriat cu tranzit.ro/Iaşi – DRAGOȘ ALEXANDRESCU (RO/FI): proiecție de filme și discuție în spațiul public (artist vizual stabilit la Vaasa – Finlanda, membru marcant al diasporei culturale) – strada Al. Lăpușneanu, nr. 7-9
Marţi, 16 august
10:00-13:00 Dezbatere cu tema: „Ce înseamnă Iaşul pentru diaspora? Ce înseamnă diaspora pentru Iaşi?”
La eveniment vor participa reprezentanţi ai Primăriei, Prefecturii, Consiliului Judeţean, instituţiilor deconcentrate, Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, mass-media, organizaţiilor neguvernamentale, antreprenoriatului ieşean, precum şi ieşeni care au rude în diaspora sau reprezentanţi ai diasporei aflaţi în această perioadă la Iaşi
– 18:30-23:00 – Tango în faţa Palatului Culturii: „Dansul fără frontiere” – Asociaţia Culturală „Atelierul de Tango” şi orchestra „Caffe Concerto Duo” (curs de tango şi seară specială de milonga)
Miercuri, 17 august
Campanie stradală de informare asupra alocaţiilor deja existente la nivelul Uniunii Europene şi drepturilor cetăţenilor români din diaspora, precum şi activități de informare cu privire la situaţia copiilor „singuri acasă” (afectaţi de migraţia pentru muncă a părinţilor) şi a copiilor remigranţi (care revin în ţară după o experienţă de migraţie în străinătate).