OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Palatul Braunstein ar putea fi consolidat și reabilitat cu fonduri europene nerambursabile

Primăria municipiului Iași dorește să reabiliteze și să redea circuitului cultural și turistic două importante monumente istorice, este vorba despre Palatul Braunstein și, respectiv, Mănăstirea Frumoasa. În acest scop, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 18 august a Consiliului Local Municipal (CLM) vor fi supuse spre dezbatere și aprobare proiectele „Consolidare și refuncționalizare Palat Braunstein” și, respectiv, „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iași”. În cazul în care cele două proeicte vor primi aprobarea consilierilor locali, ele vor fi înaintate pentru a fi finanțate prin Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. Termenul limită de participare la apelul de proiecte în vederea obținerii finanțări pe acest apel este data de 25 august 2016. Potrivit proeictului întocmit de Primărie, Palatul Braunstein va fi consolidat și transformat într-un centru multifuncțional care va include mediatecă, spații expoziționale, săli de conferință și alte facilități. Valoarea totală a proiectului este 21.853.397,00 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă de 21.761.393,00 lei (inclusiv TVA). Potrivit proiectului tehnic, având în vedere importanta clădirii și încadrarea acesteia în lista monumentelor istorice, intervenţiile structurale propuse se vor realiza doar la interior. Accesul în zona mediatecii se va realiza prin porticul existent, printr-un spațiu ce va găzdui expoziții temporare și un punct de informare pentru mediatecă.  Accesul dinspre bulevardul Ștefan cel Mare se va realiza de la cota terenului amenajat, pentru a permite accesul persoanelor cu dizablități la liftul panoramic ce va fi poziționat în golul de vang al scării existente. Această scară permite accesul la toate nivelurile clădirii. Cea de-a treia intrare în imobil va permite accesul dinspre strada Cuza Vodă și va pune în valoare accesul propus în proiectul din 1913. De aici se va putea accede în galeria de artă dotată cu spații anexe (depozitare și grup sanitar), în zona de lectură de presă internațională (deservită și aceasta de grupuri sanitare și depozitare) și la casa scării remodelată ce face legătura cu nivelurile superioare ale mediatecii, dar și cu auditoriumul de la nivelul mansardei.  Galeria de artă va comunica cu punctul de informare printr-un perete amovibil din tâmplărie din lemn stratificat cu geam tip vitraliu, cu sprosuri metalice ce va da posibilitatea dublării capacității galeriei pentru găzduirea unor evenimente speciale. Soluția adoptată pune accentul pe interacținea dintre spațiul interior și stradă, astfel toate funcțiunile din parter vor comunica cu exteriorul prin vitrine cu uși pliabile ce vor putea fi deschise pentru a atrage publicul. Aceeași soluție va fi adoptată și pentru curtea interioară, ce va comunica cu spațiul de lectură presă straină. La nivelul subsolului accesul publicului va fi asigurat prin intermediul casei de scară ce face legătura cu bulevardul Ștefan cel Mare. Publicului îi va fi destinat spațiul expozițional ce va prezenta istoria în imagini a străzii Cuza Vodă și a comunității evreiești de-a lungul timpului în Iași. Spațiul va fi deservit de zonele anexe (garderobă, grupuri sanitare).  Cea de-a doua scară a imobilului va permite accesul personalului din curtea interioară în zonă spațiilor tehnice, clar delimitate (tablou general, centrală de semnalizare incendiu, modul termic, rezerva PSI cu camera pompelor), dar va permite și evacuarea de urgență a publicului.  Etajul 1 și etajul 2 vor găzdui funcțiunea principală, cea de mediatecă. Casa de scară va debușa într-n hol de nivel care va permite organizarea de expoziții temporare. În relație directă cu această zonă va fi amenajată garderoba și un punct de informare de nivel, într-o atmosferă contemporană, mobilierul fiind realizat din corian bicolor termoformat, transparent / opac, pentru a fi în concordanță cu funcțiunea media. Sălile destinate mediatecii vor beneficia de o amenajare versatilă, permițând atât vizionări de grup, cât și studiu individual. Aici se vor putea studia documente puse la dispoziție de arhivele Televiziunii Române – Studioul Teritorial Iași, de colecționari, precum și provenite prin schimburi internaționale de format media. Vor fi organizate și spații media pentru copii, precum și pentru persoanele cu dizabilități (de vedere, dar și de auz și vorbit. În concordanță cu viața culturală și artistică a orașului, în sălile etajului 3 se propune a se organiza expoziții temporare tematice, ce vor pune în valoare diferite ramuri artistice: pictură, sculptură, grafică. Ultimul nivel, cel al mansardei, va deveni spațiu util. După înlocuirea șarpantei din lemn deteriorate cu o structură metalică, mansarda va permite organizarea a două funcțiuni principale: auditorium și galerie de artă în care vor putea expune tinerii artiști. De asemenea, vor putea fi prezentate publicului lucrări de licență / disertație ale studenților de la Universitatea de Arte.  Spre strada Cuza Vodă și spre bulevardul Ștefan cel Mare se propun închideri vitrate curbate pe o direcție, care deschid perspective spre cele două străzi. În aceeași manieră va fi tratată și cupola ce va oferi priveliși deosebite spre Piața Unirii, strada Lăpușneanu și Copou.  Peretele ce delimitează zona destinată publicului de cea a spațiilor auxiliare (garderobă, grupuri sanitare) va deveni o gradină verticală, ce va oferi o oază de naturalețe și prospețime, imaginație și culoare. Aceeași soluție va fi folosită și pentru peretele ce delimitează foyerul de auditorium. Accesul în zona auditoriumului se va face prin intermediul scării dintre axele 4-5 și a liftului alăturat. Acestea se află în relație directă cu accesul din starda Cuza Vodă, fapt ce permite desfășurarea unor activități nocturne, independente de programul mediatecii. Din foayer se va accede spre garderobă și grupurile sanitare. La nivelul mansardei, sub cupolă, va fi un amenajat un punct de belvedere, unde poate fi instalat un telescop. Clădirea va beneficia de toate dotările specifice: sisteme audio-video, ecrane pentru proiecții, smart TV-uri, căști audio, echipamente de redare pentru fiecare tip de media (pick-up, magnetofon, proiector 8 mm etc.). (E.M.)