Primăria a demarat procedurile în vederea începerii lucrărilor de reabilitare a Muzeului de Istorie Naturală

Unul dintre proiectele de investiții aflate pe lista Primăriei, care urmează să fie finanțat cu bani europeni, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, se referă la reabilitarea și consolidarea imobilului în care funcționează Muzeul de Istorie Naturală. Imobilul, situat pe Bulevardul Independenței nr. 16, se află într-o stare avansată de degradare, fiind nevoie de intervenții urgente la structura de rezistență, pentru ca acesta să nu se dărâme la primul cutremur mai puternic. Din această cauză, Corpul A al clădirii, în care funcționa Muzeul de Istorie Naturală, este închis publicului începând din luna mai 2013. Având în vedere aceste aspecte, municipalitatea a demarat procedurile în vederea începerii etapei de proiectare a lucrărilor de consolidare și reabilitare a clădirii. Astfel, în urma licitației organziate joi, 11 august, la sediul Primăriei, privind proiectarea Corpului A al Muzeului de Istorie Naturală, au depus oferte trei firme, respectiv SC Mihul SRL, SC Elma Stil SRL şi SC Impex Romcatel Cercetare-Proiectare SRL. Valoarea ofertelor este cuprinsă între 124.800 lei şi 199.900 lei, sume fără TVA. Valoarea estimată a licitaţiei este de 215.000 lei, fără TVA. ”Cele două corpuri ale imobilului de pe bulevardul Independenţei au o valoare de inventar de peste 2,3 milioane lei. Suprafaţa construită a acestora ajunge la puţin peste 1.000 metri pătraţi, iar terenurile aferente au o suprafaţă de peste 3.100 metri pătraţi”, au precizat reprezentanții municipalității, prin intermediul unui comunicat de presă. (E.M.)