Mi-am dat întâlnire astăzi cu Moartea. Era o vreme cernită
copleșitor de închisă de parcă întunericul nu-și plătise la timp lumina
și astfel spaimele erau inundate de o pâclă
numai bună de legat la ochi
să nu mai vedem lumina zilei, să nu mai vedem despărțirea
să existăm în noi cum am început să fim de la naștere
din ce în ce mai puțini, din ce în ce mai însingurați
din ce în ce mai aproape de noi
până când Moartea ne spală tălpile
și ne usucă lacrimile întinse pe sârma spânzurată deasupra abisului.
Avem voie să ne gândim la lumea de dincolo
nu doar în clipele de restriște, nu doar cu ochii închiși
Avem dreptul să ne cunoaștem trecerea și petrecerea
în viață fiind
așa cum ne cunoaștem părinții, iubitele sau iubiții
avem dreptul să ne cunoaștem moartea
care oricum face parte din noi, așa cum fac parte
mâinile sau picioarele, inima sau spiritul…
Există pentru noi, pentru fiecare
o singur Moarte
așa cum amprente ne sunt unice
trădătoare și imposibil de înșelat.
Cu Moartea de mână suntem în stare să trecem apele Styxului
fără vâslaș.
Doar noi doi
pe care ochiul din exterior nu-i poate percepe
decât pe unul dintre călători ajunși la malul despărțitor
Nu știu dacă eu sunt cel vizibil
sau dacă Moartea ne face din mână
sau să fie vorba de un efect special pe care luciul apelor negre
îl lasă să întruchipeze fantasmagorice povești de viață și moarte
Să vorbim despre Moarte cu mâna pe inimă
gândind că nimic din ceea ce spunem nu este adevărat
mai ales astăzi
când Regina s-a îmbrăcat în rochia ei de gală
ne mai purtată încă
vaporoasă ca o adiere de pădure din care au fost tăiați copacii
necesari îmbrăcării somnul ei de veci
și lacrimile celor care au cunoscut-o
fără ca să apuce o clipă să o slujească!
A fost Regina regelui – mult timp alungat din regat
a fost Regina care a dat nețărmurita-i dragoste în schimbul Morții
care s-a apropiat de ea
cum se mai apropie mâna mângâietoare de chipul diafan
al eternității de peste 90 de ani.
E semn de împăcare cu sine
de împăcare cu Moartea
de împăcare cu clipa nefastă care ți-a agățat lacrimile
cum mai sunt agățați oamenii
ce stau neglijenți
dincolo de linia de securitate de la metrou…
Moartea face parte din noi
cum și noi facem parte din Moarte
Nu trebuie să ne sperie umbra
care se prelinge sub tălpile noastre
cum se mai prelinge apa uitată deschisă
pe sub somnul din care un glas gâtuit strigă spre tine:
- Scoală-te și umblă!
Moartea ne-a furat Regina. Sau poate ne-a împrumutat-o
să mai schimbe câte ceva și pe cealaltă lume,
CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND!
ADI CRISTI