„Inimi cicatrizate” de Radu Jude, Premiul special al juriului la Locarno

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” a câștigat, sâmbătă, „Premio speciale della giuria” în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno (3-13 august).

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, filmul a fost elogiat de critica de specialitate internațională și a fost primit cu aplauze furtunoase de publicul prezent la proiecții.

 

Special Jury Prize este unul dintre principalele premii ale prestigiosului eveniment din Elveția, fiind în valoare de 30.000 de franci elvețieni.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate” este o adaptare liberă după operă literară a lui Max Blecher.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu. Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, producător fiind Ada Solomon.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Programului Media — Europa Creativă și Eurimages.

Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim !”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.