După două succese repurtate în primele două etape (3-1 cu Gaz Metan Mediaș pe teren propriu și 3-0 în deplasare cu ASA Tg. Mureș), CSM Politehnica Iași a suferit luni seara prima înfrângere în campionat, fiind învinsă fără drept de apel, cu scorul de 0-2 (0-1), în Bănie, de CS Universitatea Craiova. Scorul înregistrat la final pe tabela de marcaj a stadionului ”Extensiv” din Parcul Romanescu nu reflectă decât parțial ceea ce s-a petrecut pe teren, acolo unde gazdele au dominat, pe alocuri copios, o echipă a Iașiului lipsită de vlagă și apatică. Cu nu mai puțin de cinci jucători eminamente ofensivi, introduși de antrenorul Gheorghe Mulțescu în primul ”11”, gazdele au forțat încă din primul minut victoria în meciul cu moldovenii, însă atât Băluță, Ivan, Măzărache, Rocha, cât și Rambe au ratat cu seninătate ocazii mari cât roata carului la poarta lui Grahovac. Golul a căzut abia în minutul 42, atunci când Kay, venit perfect în careu, a trimis cu capul, imparabil, un balon centrat perfect de bulgarul Popov. Dominarea gazdelor a fost mult mai evidentă în repriza a doua, însă Rambe (șut pe lângă din marginea careului) și Băluță (voleu lobat peste Grahovac) au ratat de puțin ținta. În minutul 75, CS Universitatea Craiova a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după ce Ivan a fost faultat în careu de Țigănașu. Rocha execută prost, iar Grahovac respinge, asta însă numai până în minutul 86, când balonul expediat de același Ivan nu mai poate fi parat de bravul goal-keeper al oaspeților. Se încheie CS Universitatea Craiova – CSM Politehnica Iași 2-0 și oltenii urcă pe locul 3 în clasament, după Dinamo și Steaua. Ieșenii rămân cu 6 puncte și ocupă, momentan, un loc undeva la mijlocul clasamentului. Au evoluat echipele: CS Universitatea Craiova: Calancea – Popov, Acka, Kay, Vătăjelu – Zlatinski, Băluță (min. 83 Dumitraș), Rocha – Ivan, Măzărache (min. 46 Bancu), Rambe (min. 61 Madson); CSM Politehnica Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Ciucur (min. 46 Roman), Mitic, Târșă (min. 54 Ștefănescu), Bole – Gheorghe, Cristea (min. 71 Piccioni). Etapa viitoare, CSM Politehnica Iași va întâlni vineri, 21 august, de la ora 21.00, în Copou, pe FC Viitorul Constanța. (E.M.)