Steaua București a fost surclasată de formația engleză Manchester City cu scorul de 5-0 (2-0), marți seara, pe Arena Națională din Capitală, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal. City nu i-a lăsat nicio șansă Stelei, marcând de cinci ori, prin David Silva (13), Nolito (49) și Sergio Aguero (41, 78, 89), care a ratat și două penalty-uri. La toate acestea se adaugă o prestație excelentă a portarului Florin Niță, care a salvat și alte goluri, opunându-se unei umilințe și mai mari. Steaua a fost depășită la toate capitolele de City, care a jucat cu dezinvoltură, inspirație, câteva viteze în plus, în timp ce vicecampioana României a făcut erori peste erori, fiind timorată de numele adversarului. Doar câțiva jucători au făcut față cât de cât în acest meci, portarul Niță, în primul rând, apoi Tamaș și, pe alocuri, Adi Popa. Manșa secundă va avea loc pe ”Etihad Stadium” în data de 24 august. Au evoluat echipele: Steaua București: 1. Florin Niță — 44. Gabriel Enache, 4. Gabriel Tamaș, 13. Alin Toșca, 15. Marko Momcilovic — 20. Vlad Achim (55. Alexandru Bourceanu, 46), 11. Muniru Sulley (23. Ovidiu Popescu, 67) — 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 5. Jugurtha Hamroun — 14. Bojan Golubovic (9. Alexandru Tudorie, 46); Manchester City: 13. Willy Caballero — 5. Pablo Zabaleta (căpitan; 3. Bacary Sagna, 70), 24. John Stones, 30. Nicolas Otamendi, 11. Aleksandar Kolarov (22. Gael Clichy, 75) — 25. Fernandinho, 21. David Silva — 9. Nolito, 17. Kevin De Bruyne (6. Fernando, 79), 7. Raheem Sterling — 10. Sergio Aguero.