Veolia Energie Iași continuă racordările la sistemul centralizat de termoficare

Veolia Energie Iași anunță racordarea în premieră la sistemul centralizat de termoficare a unui imobil ce reprezinta o nouă categorie de clienți, respectiv un service auto. Clădirea în care își desfășoară activitatea Standard Service Company, pe o suprafață de 400 de metri pătrați, se găsește pe Calea Chișinăului nr. 25 și oferă servicii de specialitate posesorilor de autovehicule. ”Noul client este în curs de conectare la sistemul centralizat și va fi legat direct la magistrala 4 de termoficare, prin conducte preizolate duble cu diametrul Dn 40 mm. Alimentarea cu energie termică se va face printr-un modul termic individual cu o putere instalată de 125 kW, iar parametrii de funcționare vor fi monitorizați în dispeceratul non-stop al Veolia Energie Iași. Echipamentul este complet automatizat și va permite clientului să fie alimentat permanent cu apă caldă și, de asemenea, să pornească sau să oprească încălzirea oricând dorește, reglând temperatura în funcție de nevoile utilizatorilor”, precizează reprezentanții Veolia Energie Iași, într-un comunicat de presă. Racordarea clădirii la sistemul centralizat de termoficare oferă celor de la Standard Service Company independența completă în alimentarea cu energie termică, modulul termic asigurând o funcționare sigură și prietenoasă cu mediul înconjurător. La aceste avantaje se adaugă, mai precizează reprezentanții Veolia Energie Iași, economiile de costuri, de cel puțin 27% în comparație cu vechea soluție pe gaze naturale. Consumul anual estimat al noului client este echivalentul unui bloc cu patru etaje. (E.M.)