Programul ”Weekendurilor muzicale la Palatul Roznovanu” continuă și în acest sfârșit de săptămână

Primăria municipiului Iași continuă și în acest sfârșit de săptămână evenimentul intitulat ”Weekenduri la Palatul Roznovanu”. Astfel, sâmbătă, 20 august, de la ora 18.00, ieșenii sunt așteptați la spectacolul de muzică folk și poezie ”Întâmplări în orașul cu oameni”. Acesta va fi susținut de către cunoscuții artiști Adi Bezna, Andrei Maftei și Cătălin Ungureanu. Duminică, 21 august, de la aceeași oră, iubitorii muzicii sunt invitați la un recital de chitară clasică și acustică susținut de Dan Alexandru Arhire și prietenii, anume Magdalena Luceac, Diana Stanciu și Adrian Gherghe. Concertele vor avea loc pe Pietonalul Ștefan cel Mare, în fața sediului Primăriei, și își propun să sporească atractivitatea zonei centrale a oraşului, dar şi să pună în valoare tinerele talente locale, oferindu-le o şansă în plus de promovare. În caz de vreme nefavorabilă, manifestările se vor muta în Sala Mare a Palatului Roznovanu. (E.M.)