Jocul Pokemon Go, considerat ”diabolic” de un episcop italian

Antonio Stagliano, episcopul orașului Noto din insula italiană Sicilia, vrea ca jocul popular Pokemon Go să fie interzis. Prelatul a catalogat aplicația ce face furori printre copii, adolescenți și tineri drept ”un sistem totalitar asemănător nazismului”, relatează AFP.

Stagliano a amenințat că va depune o plângere împotriva creatorilor aplicației, care i-a transformat pe jucători într-o armată de zombi și că acest joc a ”alienat mii și mii de tineri” făcându-i dependenți de ”vânătoarea de monștrii’. Pokemon Go a fost lansat în luna iulie a acestui an de către compania americană Niantic și a devenit rapid jocul anului, fiind din ce în ce mai popular pe plan internațional.

Reacția episcopului italian intervine după ce primarul francez din Bressolles, Fabrice Beauvois, a declarat recent că a emis un ordin oficial către Niantic Inc. și Pokemon Company prin care a cerut companiei să înceteze amplasarea de pokemoni în localitatea sa din nord-estul orașului Lyon, în care trăiesc circa 800 de persoane.

În motivația lui se arată că vânătoarea de pokemoni pune în pericol pietonii și șoferii deoarece jucătorii devin neatenți atunci când stau cu ochii în telefoane. Beauvois a declarat pentru AFP că ordinul pe care l-a emis vizează doar cele două companii, nu și jucători, subliniind că Bressolles este prima localitate din Franța care emite un asemenea decret.

Edilul a mai spus că fenomenul Pokemon Go se răspândește într-o manieră ”contagioasă” și că jocul poate duce la o ”dependență periculoasă”. De asemenea, la sfârșitul lunii iulie, clericul saudit Sheikh Saleh al-Fozan a declarat că fatwa emisă în urmă cu 16 ani împotriva benzilor desenate Pokemon poate fi aplicată și pentru noua aplicație, deoarece reprezintă o blasfemie.