Breaking News

VIRUSUL ZIKA Cercetătorii americani au descoperit că virusul poate ataca, de asemenea, și creierul adult

Cercetări efectuate pe șoareci au indicat efectul devastator al virusului Zika pe un anumit tip de celule ale creierului la adulți, nu numai asupra fătului, așa cum se știa până acum, potrivit unui studiu publicat în revista „Cell Stem Cell”, citat de agenția France Presse (AFP).

Potrivit acestui studiu, celulele adulte implicate în procesul de învățare și memorare pot fi distruse de acest virus.

„S-a dovedit că Zika poate penetra creierul adulților și poate face ravagii”, a spus unul dintre co-autorii studiului, Sujan Shrestha, profesor la La Jolla Institute of Allergy and Immunology (LIAI) din San Diego, California.

În timp ce efectul virusului asupra fătului este bine documentat și în special riscul ca Zika să producă microcefalie, nu același lucru se poate spune despre efectele asupra adulților.

„Efectele asupra creierului adult pot fi, fără îndoială, mai subtile, dar acum știm la ce să ne așteptăm”, a declarat specialista citată.

Cercetătorii s-au concentrat asupra celulelor destinate să devină neuroni, echivalentul celulelor stem din creier.

Ele au fost deosebit de sensibile la virus, dar numai în două zone ale creierului, între care și în hipocampus, precizează studiul.

Pe lângă faptul că modelele stabilite pe șoareci nu sunt neapărat tranpozabile la oameni, cercetătorii au remarcat, de asemenea, că efectele pe termen lung asupra creierului adult se dovedesc dificil de prezis.

Sujan Shrestha a afirmat că sensibilitatea acestui tip de celule la virusul Zika ar putea explica apariția sindromului Guillain-Barré (GBS) la unii pacienți infectați după ce virusul a dispărut. GBS atacă sistemul nervos periferic și se manifestă printr-o slăbiciune generală, conturată ca o paralizie progresivă.

Dar pentru a ajunge să fie probată baza științifică a acestor observații va fi nevoie de cercetări suplimentare, mai notează agenția France Presse.