Ne apropiem de finalul unui sezon estival greu de uitat. Vacanța din 2016 a fost una de chin, în care forțele politice nu au ezitat să rămână de veghe, chiar dacă pe rând nu au dat întinsul la soare pe nimic. Tot s-au găsit pentru fiecare câteva zile de relaxare, la noi sau pe la Miami. În afara unor inundații greu de uitat, în vara aceasta au fost și zile de caniculă cu temperaturi incendiare, care au făcut focul de tabără o oază de răcoare. A fost anul în care s-au înregistrat recorduri după recorduri, scriindu-se cele mai multe scenarii pe teme de alegeri parlamentare, dezvăluirile începând deja să modifice din mers aranjamentele electorale. În timp ce PNL se chinuie să se înțeleagă singur, la nivelul liderilor, ce fel de partid mai este, un alt actor politic începe să facă valuri din ce în se mai mari, chiar dacă Traian Băsescu,liderul PMP, recunoaște că încă partidul său nu are forța necesară de a emite pretenții, de a dicta direcția pe scena politică românească. Încă trebuie să crească. Și, pentru a crește într-o lună cât alte partide în 26 de ani, Traian Băsescu a sesizat că fermitatea poate fi cheia succesului. Nu este timpul să-și lase colegii de partid din teritoriu să gândească și ei, să-și scoată fiecare ideile pe gard și să se bată fiecare până-n pânzele albe pentru ele. Traian Băsescu a sesizat că astăzi trebuie să fie un singur cârmaci, evident din serialul ”Meșter, cârmaciul”. Ceea ce hotărăște centrul este literă de lege. Nu le este permis băsiștilor să facă altfel decât hotărăște Traian Băsescu, căci PMP este partidul său, partidul născut de el din nimic, din aer și vânt, din ”spuma valurilor” vieții politice românești. Este un partid care îi seamănă și care nu poate să aibă soarta PDL, căruia i-a făcut cu mâna ”Pa, pa, PDL!”, partid reconstruit de el, dar din care nu a putut să scape de cei cu ajutorul căror au reușit să smulgă PD din mâinile lui Petre Roman, mult prea preocupat de ”fetele de la APACA” decât de industria românească (identificată, din unghiul în care se culca premierul, cu un morman de fiare vechi). Astăzi, Traian Băsescu vrea să le arate celor care au decis să-și toarne pe cap toate zoaiele ce au rezultat din cei zece ani prezidenţiali ai lui Traian Băsescu, cum se naște un partid, cum se conduce un partid și unde poate să ajungă, de la zero, din nou, Traian Băsescu. El, după ce a visat la plimbatul nepoților pe la terasele din Cismigiu, acum se visează prim ministru. Se crede singur (și bine face să fie singurul care crede acest lucru), că poate fi cel mai bun prim ministru pe care l-a avut România vreodată de când funcția aceasta a fost inventată. Noroc că nici Decebal și nici Burebista nu au avut prim miniștri că nu de alta dar am fi fost din nou puși în pericol de a-l sărbători pe Traian Băsescu, la împlinirea a 2100 de ani de la constituirea statului dac! Acum președintele PMP este în plin proces de pregătire a candidaților pentru alegerile parlamentare din 2016. De la sfârșitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie a acestui an. Candidații PMP trebuie să fie formați din oameni care au mai avut un loc de muncă. De oameni care știu să lucreze, fiecare în domeniul său. Sunt interziși cei care doresc să-și facă din politică o meserie, astfel încât la terminarea mandatului de parlamentar să rămână fără loc de muncă. Pe fond, în această problemă de serozitate, de calitate a viitorilor parlamentari PMP , Traian Băsescu are dreptate. Nu dorește doar oameni cu diplomă de absolvire, cât mai ales oameni cu experiență, în domeniul lor de activitate, astfel încât, dacă vor trebui la vreo lege să se exprime, atunci aceștia să o facă în cunoștință de cauză. Să nu fie culeși de pe stradă, pentru ca, după experiența parlamentară, să ajungă tot pe stradă. Traian Băsescu mizează pe memoria scurtă a poporului român. Crede că rănile pe care i le-a pricinuit în 2010, după șase ani s-au cicatrizat, astfel încât se poate înfățișa din nou în fața alegătorului, oferindu-i o nouă cacialma. De această dată nu mai este vorba ca electoratul să se încreadă în specialiștii noii clase politice, clamată în ultimul timp. Traina Băsescu nu poate să ofere așa ceva, decât dacă aceștia vor demonstra că știu să nu-i iasă din cuvânt. Sosirea lui Traian Băsescu în antecamera politicii mari nu mai poate fi trecută cu vederea, astfel încât dacă PMP va trece pragul electoral, atunci celelalte forțe politie vor trebui să găsească argumente solide pentru a explica electoratului posibila colaborare, chiar și numai punctuală.
ADI CRISTI