Guvernul își propune ca prin Strategia Națională a Locuirii să creeze premisele pentru asigurarea unei piețe funcționale și transparente a închirierii locuințelor, spune vicepremierul Vasile Dîncu.
Potrivit acestuia, Strategia Națională a Locuirii este unul dintre proiectele majore lansate în dezbatere publică de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
„Prin această strategie, Guvernul României își propune să creeze premisele în vederea asigurării unei piețe funcționale și transparente a închirierii locuințelor. Cum se poate face acest lucru: prin oferirea de subvenții/vouchere pentru închirierea de locuințe pe piață sau utilizarea instrumentelor precum parteneriatele public-private pentru construcția de locuințe sociale”, a scris Dîncu, vineri, pe Facebook.
Dîncu a mai afirmat că este necesară o piață funcționale de locuințe, care să implice atât sectorul public, cât și pe cel privat.
„Ne dorim să avem în România o piață funcțională de locuințe care implică atât sectorul public, cât și pe cel privat, în care sectorul public joacă un rol esențial în furnizarea de sprijin direct în sectorul locuințelor pentru grupurile cele mai sărace și mai vulnerabile, intervine în mod activ pe acele teme și sectoare specifice care se confruntă cu disfuncționalitate de piață sau cu externalități negative și creează stimulente în vederea unor schimbări de comportament și a valorificării investițiilor private în direcția locuințelor accesibile prin soluții de piață ‘asistate’, iar sectorul privat adaptează soluțiile la nevoile în materie de locuințe ale grupurilor sociale cu venituri medii și mari”, a spus Dîncu.
Acesta a precizat că Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire și Fundația Desire Cluj sunt două dintre organizațiile care contribuie cu propuneri la Strategia Națională a Locuirii.
„Proiectul de Hotarâre de Guvern lansat în dezbatere publică poate fi consultat pe site-ul MDRAP, toate organizațiile sau toți cei interesați pot transmite propuneri până la finele acestei luni”, a mai afirmat Dîncu.