În Irak au fost spânzurați duminică 36 de bărbați, găsiți vinovați de masacrarea a sute de recruți militari, în 2014, de către gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) și aliații săi în apropiere de Tikrit, nord de Bagdad, au anunțat responsabili irakieni, relatează AFP.
‘Executarea a 36 de condamnați pentru crimele de la ‘Speicher’ (numele bazei de unde au fost răpiți recruții) a avut loc în această dimineață în închisoarea din Nassiriya’, în sudul țării, a declarat un purtător de cuvânt al guvernoratului Zi Qar, al cărui centru administrativ se află la Nassiriya.
‘Guvernatorul provinciei Zi Qar, Yahya al-Nasseri și ministrul Justiției Haidar al-Zamili au fost prezenți pentru a supraveghea execuțiile’, a menționat purtătorul de cuvânt Abdelhassan Daoud. Guvernatorul provinciei a confirmat că execuția s-a făcut prin spânzurare.
Condamnații au fost transferați săptămâna trecută la Nassiriya după ce președintele irakian Fouad Massoum a aprobat condamnarea lor la moarte.
Aproximativ 400 de persoane ucise la baza din Speicher erau originare din provincia cu majoritate șiită Zi Qar, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernatorului. Gruparea jihadistă sunnită SI consideră șiiții drept eretici.
Masacrul a fost comis în primele zile ale ofensivei SI în Irak, în iunie 2014, în urma căreia jihadiștii au preluat controlul în special la Mosul, al doilea oraș din țară devenit de atunci fief-ul acestora.
Jihadiștii i-au executat pe recruți unul câte unu, potrivit unor imagini de propagandă difuzate de SI. Numeroși voluntari șiiți s-au înrolat în miliții care luptă împotriva jihadiștilor după acest masacru.