Pagini de jurnal (1891-1950), de Irina Procopiu, cel mai nou volum apărut în prestigioasa colecţie „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, traducere din limba franceză, introducere, note şi comentarii de Georgeta Filitti, este disponibil în toate librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.
Fiica generalului Anton Berindei şi a Mariei Brăiloiu, Irina şi-a dorit de mică să aibă o viaţă extraordinară. Iar dorinţa i s-a împlinit: a trăit evenimente istorice cruciale, a cunoscut figuri marcante ale culturii şi politicii româneşti şi a fost doamnă de onoare a Reginei Maria.
Viaţa cotidiană şi lumea de la curte, saloanele literare şi artistice ale timpului, personalităţi culturale şi prietenele din înalta societate ale autoarei se regăsesc în acest jurnal scris într-un ritm alert, asemenea unui scenariu de film.
„Prin îmbinarea de inocenţă şi subiectivism, adesea involuntar, patimă şi indiferenţă, judecăţi de valoare proprii ori asumate de la alţii, jurnalele oferă panorama unui răstimp istoric într-o formă colorată, atrăgătoare şi în acelaşi timp cu o virtute mereu prezentă în plan secund: aceea de a îndrepta cititorul curios spre alte producţii asemănătoare pentru confruntări, coroborări sau precizarea unei sumedenii de fapte. Paginile de jurnal rămase de la Irina Procopiu împlinesc asemenea deziderat şi parcurgerea lor oferă o privire lucidă peste vremuri cu lumini şi umbre din istoria României: la belle époque, anii interbelici, al Doilea Război Mondial, cu dramatice răsturnări sociale ce aveau să provoace dispariţia unor categorii sociale, ca şi înmugurirea unei societăţi noi, în răspăr cu tradiţia promovată zeci de ani de reprezentanţii clasei căreia i-a aparţinut autoarea.” (Georgeta Filitti)
Irina Procopiu (1873-1954) a fost doamnă de onoare a Reginei Maria. Cu o remarcabilă cultură, a frecventat saloanele literare ale timpului şi a ţinut ea însăşi un salon dedicat artiştilor. A fost apropiată de personalităţi culturale, protejînd mai mulţi artişti, şi le-a avut ca prietene pe Cella Delavrancea şi Veturia Goga.