Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova a câștigat turneul WTA de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 2.503.250 dolari, după ce a învins-o cu 6-3, 6-1 în finală pe germanca Angelique Kerber, care a ratat astfel șansa de a deveni numărul unu mondial. Kerber avea șansa de a o detrona pe americanca Serena Williams, care ocupă neîntrerupt primul loc în ierarhia feminină din februarie 2013. Germanca, victorioasă în semifinale în fața Simonei Halep, nu a reușit să îi pună deloc probleme numărului 17 mondial și a cedat în o oră de joc. Angelique Kerber ar fi putut deveni prima jucătoare germană lider mondial după Steffi Graff (1997). Pliskova și-a trecut în palmares în Ohio al șaptelea său titlu WTA din carieră.