Combinatul Oltchim, scos la vânzare pe bucăți

 

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea este scos la vânzare prin nouă pachete de active, iar ministrul Economiei, Costin Borc, se așteaptă ca, până la finele anului, compania să aibă o ofertă angajantă, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES.

„Mi-am stabilit printre priorități, încă de la începutul mandatului meu, Oltchim. (…) Compania și-a anunțat intenția de vânzare prin pachete de active și sper ca, până la finalul anului, Oltchim să aibă o ofertă angajantă. Deși este în insolvență, situația financiară a SC Oltchim SA s-a îmbunătățit, ceea ce ne dă speranță în găsirea unui investitor, deci pentru un viitor sustenabil al activităților economice ale companiei, în condiții de piață”, a declarat Borc, citat în comunicat.

El a subliniat că menținerea activității industriale în zona Râmnicu Vâlcea și păstrarea locurilor de muncă sunt prioritare.

„Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri sprijină transparența procesului de vânzare, poartă în continuare un dialog deschis cu Comisia Europeană pentru clarificarea problemelor vechi ale SC Oltchim SA, ceea ce va oferi siguranță juridică potențialului investitor”, mai spun reprezentanții ministerului.

Potrivit unui anunț al Oltchim, remis marți Bursei de Valori București, „Oltchim va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor societății, grupate în mai multe pachete, în acest moment avându-se în vedere de către societate nouă astfel de pachete de active”.

Părțile interesate sunt invitate să depună scrisori de intenție până la data de 30 septembrie 2016 pentru oricare dintre pachete, inclusiv pentru toate.

Selecția cumpărătorului sau cumpărătorilor se va face pe baza valorii economice a ofertei, procesul de selecție fiind estimat a se finaliza până la sfârșitul anului 2016.

„Deși societatea este în insolvență, veniturile acesteia și EBITDA au depășit estimările din planul de reorganizare, fiind înregistrate venituri de 170,2 milioane de euro și EBITDA ajustată de 17,7 milioane de euro în anul 2015. Totodată, veniturile și EBITDA ajustată ale societății sunt așteptate a se ridica la 176,5 milioane de euro, respectiv 23,9 milioane de euro la sfârșitul anului 2016”, se mai arată în anunțul Oltchim.

În luna ianuarie, reprezentanții companiei declarau că Oltchim a primit trei scrisori de intenție pentru privatizare din partea unei companii din China și a două din România.

„Compania chineză Junlun nu și-a pierdut interesul pentru a achiziționa Oltchim. Ei cunosc foarte bine starea combinatului și ce se întâmplă aici. Însă au nevoie de un investitor care, credem noi, încă nu a luat o decizie finală. Pe de altă parte, partea chineză preferă să nu se facă publice prea multe aspecte înainte de a se întâmpla ceva concret pe această temă. Însă interesul încă există și vor veni în luna martie într-o vizită la Vâlcea”, a declarat Nicolae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring, firmă care, împreună cu Rominsolv, asigură administrarea judiciară a combinatului.

În plus, mai există alte două firme românești interesate de preluarea combinatului, a mai spus, tot la acea dată, Gheorghe Piperea, reprezentantul Rominsolv. El a refuzat să dea vreun nume, însă a precizat că este vorba despre un consorțiu de companii și de o firmă de pe piața de capital.

Pe lângă compania chineză Junlun Petroleum, anii trecuți și-au manifestat dorința de a participa la privatizarea Oltchim fondul de investiții SIF Transilvania, compania Chimcomplex, deținută de omul de afaceri Ștefan Vuza, dar și compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR.

În luna martie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Chimcomplex Borzești a aprobat participarea la procesul de achiziționare a activelor SC Oltchim SA.