Primăria a început demolarea construcțiilor neautorizate din oraș

Primăria a demarat în această săptămână acțiunea de demolare a construcțiilor neautorizate ridicate pe domeniul public al municipiului Iași. După cum a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica, primele construcții neautorizate care au fost deja demolate sunt cele care au fost ridicate ilegat pe strada Moara de Foc și la capăt CUG. ”Acțiunea va continua săptămâna viitoare și în celelalte cartiere din municipiu, astfel încât în cel mai scurt timp, toate construcțiile neautorizate, ridicate pe domeniul public, să dispară complet de pe raza municipiului”, a declarat edilul. În altă ordine de idei, șeful municipalității ieșene a anunțat că în această săptămână au continuat lucrările de asfaltare a mai multor străzi din centrul orașului, printre care str. Stihii și str. Arcu, a căror finalziare este programată pentru sfâștul acestei săptămâni. (E.M.)