În Tătărași va fi deschisă o nouă grădiniță

Confruntat cu o lipsă acută de locuri în creșe și grădinițe, Iașiul se va îmbogăți, în curând, cu o nouă astfel de unitate de învățământ, după ce primarul Mihai Chirica a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că municipalitatea a semnat în această  săptămână contractul de proiectare și execuție a unei noi grădinițe în cartierul Tătărași. ”Este vorba despre un spațiu care a aparținut clinicii de dermatologie a Spitalului Sfântul Spiridon, situat pe strada Ciurchi, care urmează să fie transformat în grădiniță. Imobilul respectivea fost reabilitat, iar acum urmează să fie proeictate și executate lucrările de transformare a acestuia în grădiniță”, a afirmat edilul. În acest moment, în municipiul Iași există circa 50 de grădinițe de stat, cu program normal, prelungit și, respectiv, săptămânal, la care se adaugă alte câteva private. Până la începutul acestei veri, peste 5.000 de copii au fost înscriși la grădiniță (grupa mică  – copii în vârstă de trei ani, grupa mijlocie – copii de patru ani și, respectiv, grupa mare – copii de cinci ani) la nivelul municipiului Iași. (E.M.)