Târg de handmade şi produse artizanale pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt

În perioada 24 – 28 august, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt se desfăşoară târgul ”Romanian Art & Crafts by Fayette”. La manifestare, organizată de I & S Kairos Opportunity SRL, sunt prezenţi, pe o suprafaţă netă de 171 de metri pătrați, un număr de 15 participanţi cu produse de artizanat, handmade, decoraţiuni, lumânări decorative, haine produse prin tehnica de împâslire şi croşet, ii, pietre semipreţioase etc. La standurile expozanţilor sunt organizate ateliere de lucru, astfel încât ieșenii pot asista la realizarea produselor solicitate sau şi le pot confecţiona singuri, cu materia primă pusă la dispoziţie de către expozanţi. Târgul va fi deschis până pe data de 28 august 2016, ora 19.00. Primăria municipiului Iaşi a încasat de la organizatori suma de 1.846 lei, reprezentând taxa de închirere a domeniului public, conform Hotărârii de Consiliu Local Municipal nr. 355/2015. (E.M.)