Simona Halep și celelalte reprezentante ale României la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, care va debuta luni pe arenele de la Flashing Meadows, de la New York, și-au aflat vineri adversarele din primul tur. Adversara Simonei Halep (favorită nr. 5) este Kirsten Flipkens, din Belgia. În vârstă de 30 ani, Flipkens ocupă locul 68 în clasamentul mondial WTA. Halep are 4-0 cu Flipkens în meciurile directe și nu a pierdut niciun set în fața acesteia. Ultima întâlnire a avut loc în 2014, la Cincinnati. În turul 2, Simona va juca împotriva învingătoarei dintre Lucie Safarova și Daria Gavrilova.Conform tragerii la sorți, Halep a fost repartizată pe aceeași parte de tablou cu Serena Williams, ceea ce înseamnă că cele doua se pot întalni, cel mai devreme, în sferturi. Celelalte posibile sferturi sunt: Radwanska-Venus Williams, Mugurza-Keys și Kerber-Vinci. Irina Begu, cap de serie nr. 21, o va întâlni în primul tur pe Lesia Tsurenko, din Ucraina, iar in turul secund ar urma să joace împotriva învingătoarei unui meci între două jucătoare venite din calificări. Monica Niculescu o va întâlni pe cehoaica Barbora Strycova, iar Sorana Cirstea va avea o adversară venita din calificări. Patricia Țig este pe partea de tablou a Simonei Halep și cele două s-ar putea întâlni în turul 3. Până atunci, Țig trebuie să treaca de Laura Siegemund, din Germania, în primul tur.