11 români morți în cutremurul din Italia

 

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat sâmbătă seara că a fost confirmat decesul unui alt cetățean român în urma seismului care a avut loc în Italia, numărul morților ridicându-se la 11.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că numărul cazurilor de cetățeni români dispăruți, aflat în atenție, este, în prezent, de 16 persoane.

„Verificările complexe sunt efectuate de echipele consulare mobile, atât în baza informațiilor oficiale furnizate de către autoritățile italiene, cât și a celor primite din partea familiilor celor dispăruți”, arată MAE.

Echipele consulare mobile ale Ambasadei României la Roma și Consulatului General al României la Bologna sunt în continuare pe teren, acționează în mod coordonat și întreprind toate demersurile necesare pentru a verifica și confirma, pe toate canalele disponibile, situația persoanelor de cetățenie română declarate dispărute. Verificările se derulează în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente, precizează MAE.

Ministerul român de Externe mai arată că atât Ambasada României la Roma, cât și Consulatul General al României la Bologna își desfășoară activitatea la capacitate maximă, în vederea acordării de asistență consulară cetățenilor români afectați de seism.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia — (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna — (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiilor cetățenilor români care și-au pierdut viața în această tragedie și acordă în continuare întreaga asistență necesară, arată MAE.