Breaking News

Mircea Drăghici (PSD) vrea audierea în Parlament a conducerii ASF, având în vedere criza transportatorilor

Deputatul PSD Mircea Drăghici spune că va propune în noua sesiune parlamentară audierea conducerii Autorității de Supraveghere Financiară de o comisie de specialitate, având în vedere situația transportatorilor rutieri, care ”sunt nevoiți să suporte creșteri spectaculoase ale RCA-ului”.

”Situația transportatorilor români, care de patru luni de zile sunt nevoiți să suporte creșteri spectaculoase ale RCA-ului, continuă să producă efecte tot mai dezastruoase, în condițiile în care instituțiile de specialitate nu se implică pentru o rezolvare corectă și eficientă. Dacă în urmă cu 4 luni un transportator plătea asigurarea pentru un cap tractor undeva în medie la 1.500 euro (echivalent în lei), în prezent achită undeva la 5.800 euro, aceste cifre fiind mai mult decât grăitoare în legătură cu birurile impuse celor care se ocupă de transporturi. Tocmai de aceea, în noua sesiune parlamentară, voi propune ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să fie audiată de o comisie de specialitate pentru a vedea cu adevărat ce rol a jucat în exacerbarea acestei crize a transportatorilor”, anunță acesta, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit acestuia, ASF trebuia să vină în Parlament cu cel puțin trei soluții privind situația celor două companii Astra și Carpatica, dar și pentru RCA.

”Nu putem trece cu vederea modul în care s-a comportat în aceste probleme, mai ales că ASF a introdus cererea de faliment a celor două societăți fără acceptul Parlamentului, iar acest lucru a dus la pierderea oricăror posibilități de recuperare a prejudiciului creat. De asemenea, prin prăbușirea celor două firme, peste 3.000 de locuri de muncă au fost îngropate. Întreaga societate trebuie să înțeleagă ce rol mai poate avea această instituție pe piața economică, atâta timp cât nu face altceva decât să ucidă această ramură comercială, una foarte importantă, fiind pe locul trei la contribuția PIB-ului. Am fost puși în fața unui fapt împlinit și, sub scuza că nu au avut ce face, au lăsat această creștere să afecteze prețul de transport/km al societăților de profil, ceea ce pe termen lung duce la desființarea companiilor de transport românești, exact așa cum s-a întâmplat în Bulgaria”, precizează Mircea Drăghici.

El susține că ASF, împreună cu Guvernul tehnocrat, avea pârghiile la îndemână pentru a interveni în această situație.

”Consider că audierea ASF în Parlament reprezintă o prioritate și un mijloc de a acționa ferm pentru a debloca criza din transportul românesc, atâta timp cât operatorii din domeniu se află permanent sub amenințarea falimentului, iar acțiunile lor de protest, perfect îndreptățite, au rămas până acum fără ecou din partea autorităților statului. Mai mult, cred că Parlamentul trebuie să se gândească serios la reorganizarea ASF în viitorul apropiat”, mai spune social-democratul.