Casa Regală: Regele Mihai are actualmente o stare de sănătate stabilă


Regele Mihai are actualmente o stare de sănătate stabilă, este într-un moment de mare durere sufletească, dar se află înconjurat de dragostea și respectul tuturor și este îngrijit cu impecabil profesionalism de medicii curanți, informează luni Biroul de presă al Majestății Sale, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Casa Majestății Sale a luat cunoștință cu dezamăgire de afirmațiile și speculațiile apărute în câteva publicații legat de starea de sănătate a Regelui Mihai.

„La Palatul Episcopal din Curtea de Argeș, principele Radu a răspuns la o întrebare legată de sănătatea Majestății Sale, spunând că Regele este într-o stare de fragilitate care, datorită vârstei și diagnosticelor, se accentuează. Orice alte afirmații, speculații sau supoziții sunt neadevărate”, precizează Biroul de presă al Majestății Sale.

De asemenea, sursa citată menționează că orice schimbare în starea de sănătate a Regelui Mihai va face obiectul unui buletin de sănătate transmis public, așa cum Biroul de presă a făcut de fiecare dată.

Conform relatărilor presei, protosinghelul Caliopie de la Curtea de Argeș ar fi declarat, într-un interviu, că principele Radu i-a transmis că starea de sănătate a Regelui Mihai este într-o continuă degradare și că ”semnalele nu sunt pozitive”.