Cutremur de 7,1 grade pe Insula Ascension din Atlanticul de Sud

 

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter a zguduit luni nordul Insulei Ascension din Atlanticul de Sud la ora 04:29:57 GMT, a informat institutul american U.S. Geological Survey, citat de agenția de presă Xinhua.Epicentrul seismului, cu o adâncime de 10 kilometri, a fost inițial determinat la 0,0406 de grade latitudine sudică și 17,8261 grade longitudine vestică, a precizat sursa citată.

Mica insulă Ascension, de numai 91 de kilometri pătrați, este situată la circa 1600 de kilometri de coasta Africii. În urmă cu două secole aceasta era o insulă vulcanică aridă, pe care omul de știință Charles Darwin a transformat-o în numai câteva decenii într-un ecosistem cu vegetație luxuriantă, acesta fiind primul experiment de creare a unui ecosistem sustenabil.