George Maior: Includerea în programul Visa Waiver – obiectiv pe care îl vom aborda intensiv din ianuarie

 

Includerea în programul Visa Waiver este un obiectiv pe care România îl va aborda la nivelul Congresului SUA, procesul urmând să fie reluat „intensiv” la începutul anului viitor, după alegerile din această țară, a declarat, luni, ambasadorul României în Statele Unite, George Maior.

De asemenea, Maior a vorbit și despre ridicarea vizelor pentru cetățenii români în Canada și a apreciat că acest obiectiv va fi rezultatul unui „proces gradual”.

„În privința (ridicării vizelor — n.r.) Statelor Unite, este și va rămâne un obiectiv pe care îl abordăm la nivelul Congresului”, a adăugat ambasadorul.

El a spus că, „din păcate, la nivel de Congres, va exista, în această toamnă, o reticență față de programul Visa Waiver din perspectiva statelor care doresc să adere la acesta”.

„Așteptăm rezultatul alegerilor. Vom relua foarte intensiv din ianuarie, când și Congresul va avea altă configurație”, a declarat ambasadorul României în SUA.

De asemenea, acesta a spus că ambasada României în SUA este „conectată” la procesul alegerilor în această țară.

„Ambasada este foarte conectată la procesul alegerilor. Și eu am fost la recenta Convenție a Partidului Democrat din SUA, cu multe întâlniri. Am avut și reprezentări la Convenția Partidului Republican”, a arătat Maior.