Deputatul Cristian Rizea a anunțat, luni, că a decis să intre în Partidul România Unită, după 16 ani în care a fost „membru activ” al PSD.
„Astăzi, după 16 ani ca membru activ PSD, am ales să intru într-o nouă familie politică, Partidul România Unită condus de prietenul meu Bogdan Diaconu! Chiar dacă las în urmă foarte mulți prieteni și colegi, mă bucur că parte dintre ei îi voi regăsi aici în PRU! Din păcate, nu aș mai fi putut rămâne într-un PSD condus de cineva care nu doar că a făcut tot posibilul pentru a mă împiedica să candidez la Primăria Sectorului 5 dar s-a gândit că trebuie să plătesc chiar cu închisoarea pentru asta!”, a scris Rizea, luni, pe Facebook.
El a afirmat că, de șase luni de zile, a devenit „subiectul unui dosar penal al DNA”, menționând că „foarte curând” se va afla adevărul în acest caz.
„După cum ați putut observa, de 6 luni de zile de când am devenit subiectul unui dosar penal al DNA, în condițiile în care același dosar vechi de 7 ani (2009) fusese deja clasat în 2014 de aceeași instituție, am refuzat dezbaterile publice la care am fost invitat tocmai pentru a nu fi acuzat că influențez în vreun fel justiția ….Vă asigur dragi prieteni că foarte curând (în cursul acestui an) va veni momentul când veți afla ADEVARUL în ceea ce privește dosarul meu!”, a mai scris Rizea.