Femelele de țânțari din specia Aedes Aegypti, vectorul principal al infecției cu Zika, pot transmite virusul, prin ouă, progeniturilor lor, potrivit unui studiu publicat în revista ‘American Journal of Tropical Medicine and Hygiene’, care arată necesitatea de a stârpi larvele pentru a combate eficient răspândirea infecției, informează agenția France Presse (AFP).
„Aceasta face controlul mai dificil, deoarece insecticidele nu afectează decât țânțari adulți și, de multe ori, ouăle și larvele se salvează”, a atras atenția dr. Robert Tesh de la facultatea de medicină din Galveston (Texas), autorul principal al studiului.
Prin urmare, „utilizarea insecticidului reduce transmiterea, dar nu poate elimina virusul”, a adăugat el.
Echipa de cercetători a injectat virusul Zika în condiții de laborator femelelor de țânțari, pentru a determina dacă acestea transmit virusul la ouă și larve.
Ei au descoperit că transmisia a avut loc la un țânțar din 290 de exemplare.
„Acest raport poate părea scăzut, dar având în vedere numărul de țânțari Aedes aegypti care se găsesc în zonele urbane tropicale, este probabil că există o proporție suficientă pentru a permite virusului să persiste chiar și atunci când o mare parte din țânțarii adulți sunt uciși”, a spus dr Tesh.
Țânțarii sunt, de asemenea, vectori și ai altor viruși spre descendenții lor, inclusiv ai febrei dengue și ai febrei galbene, care sunt transmise tot de către femelele de Aedes aegypti.
În SUA, acești țânțari sunt abundenți în special în Florida, în zona Golful Mexic, în Arizona și în California. De asemenea, ei au fost depistați sporadic și în alte state ale SUA.
Infecția cu virusul Zika provoacă riscul la femeile însărcinate de a naște copii care suferă de microcefalie fetală, o malformație ireversibilă a creierului, amintește AFP.