Breaking News

Mai multe proiecte de hotărâre importante aflate pe ordinea de zi a ședinței CLM, blocate de PNL

Mai multe proiecte de hotărâre care necesitau votul a cel puțin două treimi din numărul total al consilierilor locali pentru a putea fi aprobate, aflate pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 31 august, a Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, au fost amânate pentru o o dată care urmează să fie stabilită ulterior, din cauza părăsirii sălii de ședință de către reprezentanții PNL. Aceștia au părăsit sala acuzând faptul că ședința ar fi fost convocată nelegal de către Primărie, nerespectându-se termenul de cinci zile invocat de lege pentru studierea documentației care a însoțit proiectele de hotărâre.. ”Având în vedere că această convocare a fost transmisă în data de sâmbătă, 27 august, ora 16.30, și că nu am avut timpul efectiv pentru a ne putea informa asupra unor decizii foarte importante pentru oraș, am ales această cale radicală pentru a trage un semnal de alarmă asupra modului cum Executivul tratează ieșenii. Noi am cerut ca această ședință să fie amânată pentru ziua de luni, astfel încât să fie timp suficient pentru a ne documenta cu seriozitate asupra proiectelor de hotărâre supuse dezbaterii”, a declarat Eduard Boz, liderul consilierilor locali liberali din CLM Iași. Acesta a anunțat că grupul liberal din CLM va înainta o adresă oficială prefectului județului Iași pentru a contesta în contenciosul-administrativ hotărârile aprobate în cadrul ședinței de miercuri, 31 august, a Legislativului local. În urma părăsirii sălii de către consilierii liberali, mai multe proiecte importante de pe ordinea de zi a ședinței, printre care cele privind stabilirea modului de calcul a chiriilor pentru locuințele construite prin ANL, proprietăți private ale statului român, aflate în administrarea municipiului Iași, aprobarea solicitărilor locative propuse de Comisia social constituită în condițiile Legii nr. 114/1996, trecerea din proprietatea publică a municipiului Iași și administrarea CLM Iași în proprietatea publică a statului român și administrarea Ministerului Apărării Naționale a terenului în suprafață de 252 mp, situate în str. Elena Doamna nr. 57, în vederea finalizării sediului Tribunalului Militar Iași, precum și cele care vizau închirierea sau concesionarea mai multor terenuri de pe raza municipiului Iași au fost amânate pentru ședința următoare a Legislativului local. Printre proiectele de hotărâre care au fost aprobate cu majoritatea simplă a voturilor consilierilor prezenți în sală s-au numărat cele privind rectificarea bugetului municipiului Iași pe anul 2016, în urma căreia fondurile destinate învățământului preuniversitar au fost suplimentate cu suma de 3,2 milioane de lei, iar cele pentru sănătate cu 70.000 de lei, constituirea comisiei de analizare a oportunităţii şi negocierii preţului în vederea preluării sistemului de iluminat public din municipiul Iaşi, precum și reorganizarea Poliției Locale. (E.M.)