Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie N.5, a trecut cu mare ușurință de belgiana Kirsten Flipkens, 6-0, 6-2, marți, în turul inaugural al US Open, al patrulea și ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Simona Halep s-a impus după o oră și un minut și a obținut 70 de puncte WTA și un cec de 77.188 dolari. Kirsten Flipkens, cea de-a 68-a jucătoare a lumii, nu a reușit până acum, în cinci meciuri, să câștige nici măcar un set în fața româncei. Halep o va întâlni în turul 2 pe Lucie Safarova (Cehia), care a trecut în primul tur de Daria Gavrilova (Australia).