Ryan Air va deschide în octombrie o bază la București și estimează că va transporta anul viitor mai mult de 1,9 milioane de pasageri în România, în creștere cu peste 30% raportat la 2016, a declarat, joi, Denis Barabas, directorul de Marketing și Vânzări pe România și CEE al companiei, într-o conferință de presă.
Noua bază a companiei se deschide în 30 octombrie, având trei aeronave alocate, ceea ce reprezintă o investiție de 300 milioane de dolari. De asemenea, Ryanair a deschis joi o nouă bază în Timișoara, unde va aduce o aeronavă, iar investiția s-a ridicat la 100 de milioane de dolari.
Denis Barabas a anunțat și orarul de vară pentru București, când se vor opera 13 rute, cu peste 100 de zboruri săptămânale. Orarul de vară 2017 București include o nouă rută către Palermo, trei noi destinații de vară — Berlin, Bristol și Timișoara, și mai multe zboruri către Bruxelles, Dublin și Milano, care vor aduce 1,9 milioane de clienți anual și vor susține 1.400 de locuri de muncă pentru Aeroportul București.
„Vom opera un total de 13 rute dintre care patru rute sunt noi de vară. O rută nouă este Palermo, care va fi operată din martie 2017, respectiv continuarea operațiunilor din această iarnă către Timișoara, Berlin și Bristol. În total, vom avea peste 100 de zboruri săptămânale. Estimăm un trafic de circa 2 milioane de pasageri. Este o creștere foarte importantă în România, o creștere sănătoasă de peste 30% de la an la an. Acest trafic va contribui cu peste 1.000 de locuri de muncă susținute la București și în țară, iar clienții noștri vor avea economii de peste 200 de milioane de euro. Am sărbătorit de curând un milion de pasageri în București, în luna aprilie. De atunci am crescut foarte mult și în curând vom ajunge la 1,5 milioane de pasageri transportați și credem că românii au început să fie familiari cu Ryan Air”, a spus Barabas.
Pentru a sărbători lansarea orarului de vară 2017 București, dar și deschiderea noii baze, Ryan Air pune la vânzare 100.000 de locuri din întreaga sa rețea de rute europene, la tarife promoționale începând de la doar 7,99 euro, care sunt disponibile pentru rezervări până luni, 5 septembrie.
Ryan Air operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timișoara, București și Craiova.
”Din Timișoara vom avea șapte noi rute, care sunt deja disponibile pentru rezervări”, a subliniat el.
La rândul său, David O’Brien, Chief Commercial Officer al companiei, a afirmat că, per ansamblu, din februarie și până în prezent, traficul Ryan Air a crescut cu peste 10 milioane de pasageri, ceea ce va aduce un total de peste 117 milioane de pasageri la finele anului.
„Cele 10 milioane de pasageri reprezintă o creștere de patru ori a traficului TAROM pentru anul trecut”, a precizat O’Brien.
Ryan Air operează de pe 84 de baze din Europa, Africa și Israel, în total din peste 200 de aeroporturi. Compania operează cu peste 300 de aeronave noi Boeing 737, urmând ca până în 2024 să mai primească 300 de aeronave.
Reprezentanții companiei susțin că au cele mai mici tarife.
„Suntem compania cu cel mai mic tarif din Europa, un tarif garantat. Tariful mediu pentru anul trecut al Ryan Air a fost de 46 de euro, urmând ca în 2016 să ajungem la un preț mediu de sub 40 de euro, chiar 35 de euro. De asemenea, avem cele mai mici costuri de operare din Europa. Avem 84 de baze, inclusiv București și Timișoara. Avem cote de piață de peste 25-26% sau chiar mai mult pe piețe importante din Europa. În România, pentru moment, suntem pe locul 5, dar cu siguranță vom crește și vom avea o contribuție importantă la creșterea traficului în România. Până în 2024 estimăm că vom avea o creștere controlată. Estimăm un număr total de peste 180 de milioane de pasageri până în 2024. Este o creștere constantă și puțin încetinită în următorii ani. Estimăm o creștere de circa 7% de la an la an. Creșterea va veni odată cu primirea noilor aeronave. Credem că până în 2024 vom opera cu mai mult de 500 de aeronave, ceea ce ne va oferi poziția de lider în Europa din acest punct de vedere”, a subliniat Barabas.