24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Circul este pe primul loc pe scena politică dâmbovițeană și nu numai. Iată că, Andrei Șerban a dat o nouă utilitate ”Văduvei vesele”, ducând textul original de lesă în parcul Operei din București, acolo unde a fost dat spre distracție și îndeplinirea poftelor, comunitarilor M.R.Paraschivescu și Andrei Pleșu, ultimul din rasa ”Beethoven”. Cunoscutul regizor universal ne-a dat de înțeles că prin forța râsului vom reuși să ne purificăm, atâta timp cât acesta este pus să funcționeze în ambele sensuri, să faci pe cineva de râs, dar să și râzi cu poftă, până la lacrimi, de modul în care stimabilul este pus să reacționeze în ridicolul său. De fapt, personajul caragialesc nu poate fi altul decât acela care se perpelește în continuare de grija țărișoarei lui, fără a-și masca ipocrizia atunci când aceasta este în măsură să-i motiveze prestația politică. Oamenii politici reușesc și în zilele noastre să definească, dacă nu cel mai bine, atunci cel mai exact, nu doar termenul, cât mai ales conceptul, de batjocură populistă. Interesele de grup sau, în ultimul timp, din nou, de lider, vin să subordoneze voința națiunii de voința trepădușilor cu dreptul și puterea de a decide. Nu mai contează în numele cui decid aceștia, atâta timp cât uzul fruct le rămâne lor. Avem șansa de a ne deștepta atunci când lucrurile au fost deja tranșate, când cărțile au fost împărțite, când câștigătorii au fost arătați lumii, aclamați și imediat uitați. Cel care împarte resursele acela este de fapt conducătorul, am fi tentați să credem. Viața de zi cu zi ne-a arătat altceva, atâta timp cât și acesta trebuie să meargă la rândul său să dea cu subsemnatul la DNA, să-și justifice în fața procurorilor de ce a ales să facă politică în direcția aia și nu în cealaltă direcție. Din ce în ce mai multe glasuri din off, fără identitate, dar cu sonorul dat la maxim (ne mai fiind vorba de ”șoapte strecurate pe la ureche”) încearcă să atragă atenția că politica în România de azi este făcută, din ce în ce mai explicit, de procurori, ajutați din umbră de SRI și Justiție. Este incredibil și inadmisibil ce se întâmplă astăzi nu doar cu țara, cât mai ales ce se întâmplă în România. Până unde s-a ajuns să se meargă, până când mai trebuie să suportăm această imensă confuzie și ambiguitate, în care un președinte de republică (Klaus Werner Iohannis), fiind suspectat de fals și uz de fals, de însușirea unor bunuri materiale fără acte doveditoare că el ar fi adevăratul proprietar, nu are calitatea morală de a media acest imens conflict ce a generat ”Republica Procurorilor”, o putere superioară celei de toate zilele, pe care o subordonează și o ține sub călcâi, în cel mai strălucitor stil stalinist.
La nivelul metaforei cu ”Văduva Veselă”, Andrei Șerban ar fi trebuit să introducă și un personaj nou, nu doar textele iluştrilor noștri ”gânditori reactivi”, M.R. Paraschivescu și Andrei Pleșu, și astfel ar fi fost valorificată întru nemurire și Monica Macovei, această nălucă în pantaloni, plămădită din spiritul și duhoarea fantomei comunismului, cu reacții de descompunere vizibile, până la nivelul metalimbajului (M10), astfel încât, respirația greoaie de celulă comunistă să fie păstrată și în toate acțiunile noului Mao Zedong, obținut prin reîncarnarea europarlamentarul român, Monica Macovei.
Ceea ce este mai mult decât grav, mai mult decât incredibil de adevărat, ține în primul rând de soarta pe care democrația în România o mai are. Exprimarea corectă ar fi trebuit să pună în evidență imposibilitatea ca în România să funcționeze ceea ce ne place tuturor să credem că funcționează, statul democrat. De când fiecare român, indiferent de poziția sa socială, are neșansa de a i se face la comandă un dosar penal, nu se mai poate vorbi decât de un stat polițienesc, în care cei care trebuie să fie vinovați sunt considerați vinovați, după care sunt arestați preventiv, să nu încurce ancheta, să nu o influențeze, timp în care procurorii au libertatea deplină de a căuta, de a găsi sau de a inventa probe, care să constituie piese la dosar. Ca să fiu mai direct și mai lipsit de confuzii: mai întâi omul este arestat și mai apoi i se construiește un dosar cât de cât credibil pentru instanțele care oricum ”sunt pe aceeași baricadă cu procurorii”, după cum declarase deja fostul președinte ICCJ, Livia Stanciu, astăzi ajunsă judecător la Curtea Constituțională (rezervație în care sunt retrași toți cei care au servit cu abnegație și devotament regimurile politice din care provin). Astfel, îl avem aici pe Daniel Morar, procurorul care l-a scăpat pe Traian Băsescu de vapoare și de adversarii incomozi de genul Adrian Năstase, de exemplu.
Ce este de făcut? Mai nimic, decât să mergem fiecare acasă și să ne apucăm de cu totul altceva decât ceea ce facem azi. Poate la noi să fie greșeala. Poate și pentru că mulți dintre noi se ocupă cu ceea ce nu se pricepe. Oare aceasta să fie calea?! S-ar putea să constatăm că, totuși, calea este dreaptă, calea este bună. Noi să fim aceea care mergem împleticit și în direcții opuse! Și, atunci, nu ne rămâne decât să ne întrebăm, cine suntem noi? Oglindă, oglinjoară…
ADI CRISTI
