Monica Babuc: salvgardarea monumentelor de istorie și a patrimoniului arheologic, pe agenda Ministerului Culturii

Ministerul Culturii și instituțiile de profil din subordine au reușit să înregistreze în ultimii ani succese în salvgardarea patrimoniului monumentelor istorice, în condițiile în care domeniul nu este unul răsfățat în aspect financiar, comunică Puterea.

Într-un interviu pentru moldova.org, ministra Culturii, Monica Babuc, a declarat că autoritățile au reușit să ajusteze legislația, astfel încât să fie oprit procesul de deteriorare și distrugere a monumentelor de istorie și de arhitectură. În plus, grație activității Direcției Patrimoniu Cultural a ministerului și a Agenției Monumentelor Istorice, practic, a fost stopat procesul de demolare a monumentelor de arhitectură, care luase o amploare îngrijorătoare acum câțiva ani.

„A fost format în premieră instrumentul instituțional de salvgardare a patrimoniului arheologic – Agenția Națională  Arheologică, care pe parcursul a trei ani de existență a reușit să salveze zeci de situri arheologice și să aducă în patrimoniul muzeal național valori culturale inestimabile”, a menționat Monica Babuc.

În lipsa resurselor financiare, spune Monica Babuc, în special cu sprijinul autorităților locale și donatorilor externi, au fost promovate un șir de proiecte de restaurare și reabilitare a monumente istorice. Cele mai vizibile au fost lucrările de la Cetatea Soroca, Conacul Manuc Bey din Hâncești și Conacul Pommer din Țaul, proiectele de restaurare a sediului Agenție Naționale pentru Siguranța Alimentelor și a Comitetului Național Olimpic.

„În ultimii doi ani, Ministerul Culturii, având sprijinul Guvernului, implementează două proiecte majore de restaurare finanțate din fonduri oferite de Guvernul României: edificiul central al Muzeului Național de Arte și al Sălii cu Orgă cu un buget de câte 1 mln. euro”, a declarat Monica Babuc.

Din fondurile naționale, în ultimii doi ani, s-a restaurat Casa-Muzeu Grigore Vieru din satul Pererâta, a mai adăugat ministra Culturii.