Candidatul PD pentru funcţia de şef al statului, Marian Lupu, a intrat în cursa electorală prin fraudă. Or, colectarea celor 29 de mii de semnături în 24 de ore este imposibilă dacă se respectă legislaţia electorală, afirmă Ana Guţu, candidatul Partidului „Dreapta” la alegerile prezidenţiale.
„Este grav când autoritatea electorală CEC, care este suficient de bine şcolită în materie de proceduri electorale, acceptă fără crâcnire 29 000 de semnături în liste de subscripţie, adunate în 24 de ore din momentul eliberării lor. Cine cunoaşte legislaţia electorală pentru colectarea semnăturilor în acest scrutin cu siguranţă este şocat. Oricât de mulţi membri ar avea un partid, fizic este imposibil, dar ABSOLUT imposibil colectarea unui număr atât de mare de semnături. Pentru diletanţi şi extaziaţi plătiţi să se extazieze: listele de subscripţie sunt de strictă evidenţă; fiecare susţinător îşi înscrie personal datele în listă (colectorul nu are dreptul să intervină, în caz de incapacitate de scriere a simpatizantului, doar reprezentantul legal o poate face); fiecare filă trebuie ştampilată de primarul localităţii în care domiciliază simpatizantul (sat, comună, oraş sau municipiu)”, a declarat Ana Guţu.
„Este mai mult decât evident că cele 29 000 de semnături în favoarea lui Lupu la prezidenţiale reprezintă o fraudă crasă. Această fraudă este un afront adus cetăţenilor, oamenilor oneşti, o adevărată batjocură faţă de ceea ce numim democraţie electorală. Candidatul Lupu intră în cursă prin fraudă. Putem trage concluzia ce se impune cu o certitudine dezolantă: alegerile prezidenţiale din 30 octombrie sunt lovite de morbul fraudării. Voi întreprinde toate diligenţele pentru a informa comunitatea internaţională despre derapajul grav în materie de democraţie electorală în RM”, a adăugat candidatul Partidului „Dreapta” la alegerile prezidenţiale.
Precizăm că Platforma Demnitate şi Adevăr a depus deja o sesizare la OSCE, CEC, Promo-Lex, la organizaţiile internaţionale, misiunile diplomatice de la Chişinău în legătură cu semnalele parvenite de la cetăţeni din diferite raioane ale ţării, în care sunt deconspirate practicile ilegale de colectare a semnăturilor în favoarea candidatului PD la prezidenţiale.