Afganistan: 24 de morți, 91 de răniți într-un dublu atentat sinucigaș comis la Kabul

 

Cel puțin 24 de persoane au fost ucise și alte 91 au fost rănite, între care numeroși civili, într-un dublu atentat sinucigaș comis de talibani la o oră de vârf în apropierea Ministerului afgan al Apărării de la Kabul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății Publice, relatează Reuters și AFP.

Numărul victimelor ar putea crește, a afirmat Mohammad Ismail Kawousi.

Un bilanț precedent al atacului, comis într-o zonă foarte aglomerată, făcea referire la 9 morți și 30 de răniți.

Cei doi atacatori sinucigași, care se deplasau pe jos, și-au detonat centurile explozive la interval de câteva minute, încerând probabil să facă cât mai multe victime printre funcționarii care ieșeau din minister la terminarea programului.

„Prima explozie a avut loc pe un pod în apropiere de Ministerul Apărării. În momentul în care soldați, poliția și civili au ajuns la fața locului, a avut loc o a doua explozie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Mohammad Radmanish.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a afirmat pe Twitter că Ministerul Apărării a fost ținta primului atac, iar poliția a fost ținta celui de-al doilea.

Ultimul atac de amploare comis la Kabul datează din 25 august, când a avut loc un asalt de peste zece ore împotriva Universității Americane din Afganistan, în care au fost ucise 16 persoane.