Bogdan Teodorescu, Alexandra Badea și Răzvan Rădulescu concurează pentru ”Prix du livre europeen”, ediția a zecea

Bogdan Teodorescu, Alexandra Badea și Răzvan Rădulescu sunt cei trei români aflați în faza de preselecție la secțiunea ”Romane”, la cea de-a zecea ediție a ”Prix du livre europeen”, potrivit site-ului oficial al competiției, livre-europeen.eu. Câștigătorii competiției culturale vor fi desemnați la 7 decembrie, la Parlamentul European.

În preselecția pentru trofeul competiției organizate de Parlamentul European de la Bruxelles sunt înscriși 42 de autori europeni. Bogdan Teodorescu participă cu romanul său ”Spada”, Alexandra Badea cu ”Europe connexion”, iar Răzvan Rădulescu cu ”Théodose le Petit” („Teodosie cel Mic”).

În fruntea juriului format din jurnaliști, corespondenți permanenți la Bruxelles și reprezentanți ai țărilor europene, se va afla realizatorul franco-american Oliver Stone. Juriul va fi alcătuit din: Andrea Bonanni (Italia), Gérard Courtois (Franța), Béatrice Delvaux (Belgia), Thomas Hanke (Germania), Pierre Haski (Franța), Alexia Kefalas (Grecia), Denis MacShane (Marea Britanie), Helena Petäistö (Finlanda), Sandrine Treiner (Franța), Vladimir Vasak (Franța) și Carlos Yárnoz (Spania).