Conferință privind prioritățile și strategiile de colaborare interinstituțională pentru anul școlar 2016/2017

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași organizează Conferința ”Școala ieșeană – eficiență, calitate, excelență. Priorități și strategii de colaborare interinstituțională pentru anul școlar 2016-2017”. Evenimentul, care reunește directori ai unităților de învățământ și reprezentanți ai autorităților locale, este programată marți, 6 septembrie, începând cu ora 10.00, la Complexul Palas Iași (directorii și primarii din județ), în sălile ”Chopin” și ”Vivaldi” și miercuri, 7 septembrie, începând cu ora 10,00, la Colegiul Național Iași (directorii din municipiul Iași). La evenimente participă, de asemenea, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, și președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa. ”Ne propunem să identificăm împreună strategii viabile pentru învățământul preuniversitar ieșean, astfel încât anul școlar 2016-2017 să se desfășoare în condiții de eficiență și calitate, prin asigurarea unui echilibru în gestionarea resurselor umane, materiale și financiare. Opiniile, analizele și sugestiile pe care le vom explora pot contribui la identificarea unor modalități de colaborare eficiente și la dezvoltarea unor strategii manageriale comune, în sensul creșterii calității serviciilor educaționale și al comunicării interinstituționale”, precizează reprezentanții IȘJ Iași. (E.M.)