PESTE 100.000 DE PERSOANE AU PETRECUT WEEK-END-UL LA PALAS. CONCERTUL FILARMONICII, EVENIMENT PREFERAT DE PUBLIC

01-4

Primul week-end al toamnei a adunat în parcul Palas un număr foarte mare de vizitatori, dornici să-și îmbogățească timpul liber cu evenimente aparte. Sâmbătă și duminică, peste 100.000 de persoane au fost prezente la Palas, petrecându-și sfârșitul de săptămână relaxându-se în parc, la restaurante și terase sau la cumpărături.  

 04-1

Seara de sâmbătă a fost acompaniată de note muzicale în ansamblul Palas. Iubitorii de muzică de bună calitate au răspuns într-un număr foarte mare la invitația de a fi prezenți la concertul „Bucuria ritmului și a dansului”, susținut de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași. Publicul a avut prilejul de a se relaxa pe ritmuri clasice, în aer liber. Maestrul Adrian Petrescu a captat audiența prin dublul său rol, acela de dirijor și solist la saxofon.

 02

Pentru cei care preferă mișcarea în aer liber, sâmbătă și duminică, ansamblul Palas a organizat o competiție de badminton. Peste 260 de persoane s-au înscris la concurs, dornice să se distreze alături de prieteni și să cucerească titlul de cel mai bun jucător. Fiind conceput pentru a le oferi ieșenilor o modalitate de recreere pentru întreaga familie, evenimentul a reunit jucători din toate categoriile de vârstă, de la 9 până la peste 50 de ani. Cei mai buni dintre ei au fost premiați de ansamblul Palas