Președintele Klaus Iohannis i-a spus miercuri, la Cotroceni, noului ministru de Interne, Dragoș Tudorache, că este vital ca alegerile parlamentare să se desfășoare într-un climat de siguranță, în care „să avem garanția că rezultatul nu este viciat în niciun fel”.
Președintele i s-a adresat noului ministru după ce acesta a depus jurământul de învestitură.
Iohannis l-a asigurat pe Dragoș Tudorache de faptul că mandatul său, deși „relativ scurt”, nu va fi „simplu”.
„Dumneavoastră, domnule ministru de Interne, preluați unul din ministerele de bază într-o etapă care este în același timp o etapă dificilă, dar totodată cu șanse foarte bune de a consolida acest minister, care a trecut printr-o serie de schimbări”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai spus că „au fost — în afară de discuțiile de la vârful ministerului care s-au datorat altor cauze — etape în care Ministerul de Interne a dovedit că este mult mai puternic și a dovedi că poate să facă față unor provocări complicate într-un fel care ne bucură”, el amintind aici ultimele alegerile locale, „unde Ministerul de Interne a avut un rol foarte important, de care s-a absolvit cu brio”.
Președintele a vorbit despre prioritățile pe care trebuie să le aibă Ministerul de Interne în organizarea alegerilor parlamentare.
„Acum ne așteaptă etapa mai complicată, alegerile parlamentare. Chiar dacă nu Ministerul de Interne le organizează, ci Autoritatea Electorală, ministerului îi revine un rol foarte important de sprijin și de asigurarea ordinii și disciplinei în cadrul procesului electoral. Acest lucru trebuie să vă preocupe cel mai mult. Este vital pentru România, este vital pentru consolidarea democrației în România și este extrem de important pentru a da credibilitate procesului electoral din România ca aceste alegeri din această toamnă să se desfășoare în perfectă ordine, într-un climat de siguranță și să avem garanția că rezultatul nu este viciat în niciun fel”, a adăugat Iohannis.
„În afară de această chestiune complicată și grea aveți foarte multe alte probleme de rezolvat despre care cu siguranță o să avem ocazia să vorbim în zilele care urmează. Eu vă doresc mult succes. Chiar dacă previzibil o să aveți un mandat relativ scurt, el nu va fi simplu deloc. Succes în acest mandat!”, i-a transmis șeful statului.
La ceremonia de depunere a jurământului a fost prezent și premierul Dacian Cioloș, alături de membri ai Guvernului. Tot miercuri, a depus jurământul la Cotroceni și Paul Gheorghiu, în funcția de șef al Cancelariei Prim-Ministrului.